Punctul pe Y / joi 12 martie 2009 Nr: 2452

Dezmatul bugetar si "pericolul" FMI

Tupeul taricean al fostului premier iese la iveala cu fiecare ocazie. Desi un elementar bun simt ar trebui sa-l indemne spre clasica atitudine a „ciocului mic”, dealerul de masini iese la rampa gatit cu papion si da lectii de administratie si de politica.

Cea mai recenta - si mai flagranta - pozitie a sa este cea legata de FMI. In pur stil orwellian, deputatul Calin Popescu incearca acum sa ne convinga de justetea deciziei de a se renunta la acordul cu FMI, in 2005, trecand sub tacere faptul ca, in realitate, FMI-ul a denuntat acordul, mentionand printre cauze si adoptarea grabita si pripita a cotei unice de impozitare, care contravenea intelgerilor anterioare. Smechereste, fara a se baza pe vreun document aferent, liderul liberal sustine ca, dupa vreun an sau doi, oficialii FMI si-ar fi facut „mea culpa” si i-ar fi spus ca daca stiau ca lucrurile vor merge atat de bine cu cota unica, nu s-ar fi opus introducerii acesteia.

Bref: fostul titular de la Palatul Victoria doreste sa ne convinga ca lucrurile au mers foarte bine fara FMI si ca nici acum n-ar avea vreun rost sa ne bagam gatul in jugul institutiei de credit, pentru ca bani s-ar gasi pe piata. Este invocat regimul de trista amintire pe care fondul l-a impus Romaniei in anii in care ne-a monitorizat drastic. „Adio libertate sociala si economica!” - vrea sa spuna Tariceanu, grozavindu-se ca a condus unicul guvern neasistat de FMI si ce bine au mers atunci lucrurile.

Demosntratia lui Tariceanu este una de mai multe ori falsa. In primul rand, datorita faptului ca relativa prosperitate economica, insotita de o crestere semnificativa, nu s-a datorat politicii intelepte a guvernelor conduse de el, ci unor acumulari in timp, realizate inclusiv de guvernarile monitorizate de FMI. Stransi cu usa, guvernantii n-au putut sa dea drumul la robinetul cheltuielilor bugetare dupa cum le-ar fi dictat interesele electorale, si au fost obligati sa mentina un echilibru intre venituri si alocarea acestora. A mai contribuit la aceasta situatie si aportul „capsunarilor”, care au pompat sume importante dintr-o Europa aflata pe valul dezvoltarii si care fara ei n-ar fi reusit sa-si atinga unele dintre obiective. Nu in ultimul rand a contribuit la situatia gestionata de liberali boomul imobiliar, sumele enormee vehiculate prin cresterea necontrolata a preturilor la terenuri si constructii. In aceste conditii, asemeni gainii care se cocota in varful gramezii de gunoi de unde-si cotcodaceste ascensiunea.
Tariceanu si gasca sa de profitori au dorit sa-si cucurigheze meritele unei cresteri economice nicidecum sanatoase, durabile, ca fiind ale unor principii ale caror promotori au fost ei si ai lor. Pe acest fond, guvernul si-a permis sa declanseze o cursa inconstienta de crestere a cheltuielilor bugetare, prin intermediul carora isi fidelizau o categorie de impact electoral. Fara tutela FMI-ului, masa de bugetari s-a dublat, iar veniturile acestora au crescut in fiecare an cu cate 20 la suta! Este un fenomen pe care nu l-a cunoscut nici o alta economie emergenta! Dezmatul bugetar s-a concretizat nu doar in umflarea peste masura a aparatului birocratic, dar si cu dschiderea robinetului initiativelor: au explodat sporurile, recompensele, tichetele, incentivele si premierile de tot felul, iar controlul acestui torent a devenit aproape inexistent. Rezultatul este crearea unei poveri pe care cei doar vreo 3 milioane de angajati din sectorul productiv n-o mai pot duce. Este motivul pentru care cred ca guvernul Boc, oricat de bune ar fi intentiile sale (poticnite, insa, de la primii pasi, intr-o austeritate cosmetica, pe fondul presiunii noii clientele politice), nu va reusi sa faca fata singur presiunilor sindicale si ale altor cercuri interesate. Singurul ajutor poate veni de la FMI si de la constrangerile pe care le va impune acesta, si care nu vor mai putea fi negociate la masa verde cu sindicalistii de catifea.