Punctul pe Y / miercuri 04 februarie 2009 Nr: 2421

Al 13-lea ministru a rezistat 13 zile! Blestemul Internelor?

Toata povestea incepe sa capete un aer de SF. Dupa istorica decizie a formarii Coalitiei dintre PD-L si PSD, cu premier democrat, alianta competitorilor s-a concentrat asupra impartirii prazii: portofoliile guvernamentale. Ca sa nu iasa cu bataie s-a procedat ca la alegerile echipelor de maidan: unul tu, unul eu si vedem ce-o iesi. Fortati sa cedeze conducerea Guvernului, social-democratii au avut prioritate la alegerea primului minister. Nu stiu ce s-a intamplat atunci in conclavul din Kisseleff, dar Geoana a iesit cu o decizie surprinzatoare: nu Transporturile - care era ministerul cel mai dorit, si de Mitrea, si de Dragnea, a fost considerat cel mai important pentru partid, ci Internele! De ce? Un posibil raspuns avea sa vina atunci cand s-au decis titularii: au candidat pentru acest post reprezentantii a doua grupuri radicale din PSD. Cea a Ilfovului lui Oprea - cu stranse relatii in mediul de afaceri transpartinic precum si la limita celui interlop si cea a ferentarianului Vanghelie, cu conexiuni clare in mediul infractional. Practic, s-au batut pentru acest post doi „cunoscatori” si a invins, la limita, cel cu gradul mai mare. Si cu ambitia mai mare. Si cu aroganta mai mare. Vazut in varful movilei, Oprea s-a considerat produsul propriei sale valori si, pe baza unor asigurari destul de dubioase primite de la „amicii” din tabara cealalta s-a considerat apt sa se masoare cu oricine. Inclusiv cu manevrabilul Geoana, tocmai cazut in capcana de putere a baronilor locali. Numirea lui Ardelean la noul „doi si-un sfert” a fost doar pretextul care a dus la demolarea brusca a sperantelor de marire ale ilfoveanului. Protectorul sus-pus l-a lasat din brate si partidul, intr-un elan de simtire umanim, l-a aruncat peste bord. Cu trei demisii in trei zile, dupa un parcurs de doar trei saptamani la comanda trupelor, Oprea a stabilit un veritabil record. Greu de egalat sau de depasit.

Iata insa ca realitatea demonstreaza ca orice este posibil. Numit in functie pe 20 Ianuarie, Liviu Dragnea, noul ministru, n-a rezistat decat pana pe 2 Februarie. Adica exact 13 zile. Daca mai punem la socoteala si faptul ca este cel de-al 13-lea ministru de Interne postdecembrist, intram la fandacsia superstitioasa. Luni seara Dragnea a luat prin surprindere pe toata lumea. Anuntata sa declaratie a fost suspectata ca fiind un triumf al politiei asupra criminalilor. Nici pomeneala. Dupa ce abia fabricase un suspect cu portret-robot copiat dupa cel al unui puscarias invoit de la Craiova, politia a intrat in mediul sau favorit: cercetarile indelungi si fara rezultat. Dragnea, insa a anuntat doar ca renunta la o functie pe care tocmai o acceptase, cu indelungi ezitari. Motivul: subfinantarea de la Buget a ministerului! Fara bani nu poti nici sa prinzi infractori (dovada-cazul de la Brasov) nici sa asiguri linistea cetateanului (acelasi caz). Asa ca, adio si n-am cuvinte, eu ma intorc in Teleormanul meu drag si va las sa va descurcati voi cu cati bani va da Boc! Ce semnificatii are gestul lui Dragnea? In primul rand, cred, unul de nesupunere pe linie de partid. Ce i-a dat Boc a fost convenit cu Geoana. Si de unde nu e... Cred, mai degraba, ca Dragnea s-a confruntat in scurtul sau mandat cu o paleta atat de complexa de probleme de o gravitate iesita din comun, incat s-a speriat. Si s-a gandit, ca omul: de ce sa-mi rup eu aici gatul cand cine stie ce politai prost va face o boacana majora, in loc sa-mi vad linistit de treburile mele la Alexandria, unde toata lumea ma cunoaste si ma respecta si unde oricum, nu ma poate deranja nimeni patru ani? Cu atat mai mult cu cat astia de la Centru nici macar nu mi-au dat printesa pe care o cerusem eu (Miss Transporturi) ci pe urata asta cu epoleti de care nu se putea inamora decat unul ca Oprea?

Chiar asa!