Punctul pe Y / luni 02 februarie 2009 Nr: 2419

Sfarsitul dictaturii bancare?

Mi-aduc aminte cat de convingator era dl Ghetea, pe cand nu era la CEC, ci la Alpha Bank si, in plus, si presedinte al „sindicatului” bancherilor, cand dadea in vileag obtuzitatea guvernatorului BNR care chinuia sistemul bancar cu depozitele lui obligatorii si cu felul neprietenos cu care privea diversificarea produselor pe care ar fi dorit sa le introduca, dupa modelele de succes de peste ocean, pe piata romaneasca.

Prudenta Guvernatorului, fript cu precedentele rezultate din aventurosul proiect al unor entitati de trista amintire, precum Credit Bank, Dacia Felix, Banca Religiilor si alte cateva, s-a dovedit insa de bun augur. In timp ce colosi precum Lehman Brothers se prabuseau in serie, tragand dupa ei aproape intreaga piata bancara mondiala, in Romania a fost liniste. Dl Ghetea si colegii sai ar trebui sa-i pupe talpile lui Mugur Isarescu pentru faptul ca prin modul sau „obtuz” de a tine in frau sistemul le-a salvat nu numai scaunul ci si portofoliile. In timp ce banci ce pareau solide din alte tari emergente umbla disperate dupa subventii, in Romania e liniste. O liniste oarecum ciudata, din care atat bancherii, cat si clientii lor, incearca sa se dezmeticeasca si sa inteleaga care va fi cursul lucrurilor. Pentru ca este limpede ca aproape nimic nu va mai fi ca inainte. Nici credite cu buletinul nu vor mai fi si nici clauze secrete sau dobanzi ascunse, cu care banca isi lega clientela de maini si de picioare, uneori pe viata. Aproape in toti cei 19 ani precedenti, relatia banca-client din Romania, a fost una de forta: aceea in care banca dicta si clientul se supunea fara cracnire. Pentru ca nu avea de ales. Alternativele au lipsit cu desavarsire si pe o piata cu repere clare fiecare a facut aproape ce-a vrut. Si pe masura ce populatia a saracit, iar agentii economici au falimentat, bancile au prosperat. Aceasta este si una dintre explicatiile faptului ca o buna bucata de vreme salariile din mediul bancar au fost printre cele mai ridicate, iar sefimea a fost sufocata de incentive, bonificatii si sporuri care adanceau prapastia dintre cei care nu produceau nimic, marginindu-se sa manipuleze banii si adevaratii producatori de bunuri. Ca veniturile bancherilor n-au exprimat niciodata abilitatea manageriala si intelepciunea deciziilor, ci doar concurenta unui cronic decalaj intre cerere si oferta, este un alt aspect si actuala criza incepe sa-si puna amprenta pe unitatile din sistem.

Spuneam ca de aici inainte lucrurile nu vor mai fi la fel. Circumspectia de moment a bancilor, reticente in a acorda imprumuturi, nu poate sa dureze. Daca nu da imprumuturi, o banca nu poate sa subziste. Doar ca de aici inainte banca va trebui sa imparta cu clientul coeficientul de risc care pana in prezent era lasat exclusiv in seama debitorului. Bancile vor trebui sa fie mai transparente si sa nu se mai ascunda dupa „secretul” care le proteja manevrele incorecte. Vor trebui, deci, sa intre si ele intr-un sistem democratic sub presiunea pe care o genereaza criza mondiala. Care are si partile ei bune...