Punctul pe Y / joi 15 ianuarie 2009 Nr: 2405

"Incidentul Oprea" si testul de rezistenta al Coalitiei

'Incidentul Oprea' este primul test de rezistenta al Coalitiei de guvernare. S-au tesut in jurul sau o gramada de teorii si de legende. Varianta „stas” este aceea ca intre presedintele Basescu si Gabriel Oprea a existat o intelegere prealabila care-i garanta acestuia din urma ramanerea pe post - chiar in conditiile in care propriul sau partid nu l-ar mai fi dorit. Miscarea era menita sa creeze bresa prin care alti reprezentanti ai social-democratilor, cu simpatii fata de doctrina democrat-liberala, sa se scurga in tabara prezidentiala si sa asigure in final, posibilitatea unei guvernari unipartinice, anihiland astfel efectele unei retrageri de la guvernare a partenerului de coalitie.

Teoria este frumoasa, interesanta, dar ca de obicei, realitatea este mai banala. Dupa parerea mea nu a existat un acord intre Traian Basescu si Gabriel Oprea. Nu este exclus ca oamenii din anturajul presedintelui (partial si al sau) sa-i fi evocat o astfel de posibilitate, sau sa-l fi instrumentat in directia necesitatii crearii unei structuri de putere care sa-l autonomizeze fata de formatiunea pe care o reprezinta. Dar nu cred ca cineva i-ar fi putut da garantii in sensul unei eventuale sustineri prezidentiale. Traian Basescu nu face astfel de greseli. Accepta devotamentul altora, dar nu-i imunizeaza de nici un fel. Ii foloseste atata timp cat ii sunt utili, dar nu se incarca cu lestul lor inutilizabil. Printre primii care au trecut printr-o astfel de experienta se numara Gheorghe Flutur. Fervent sustinator al presedintelui in tabara liberala, el si-a folosit intensiv resursele ministeriale in crearea polului disident „Stolojan”. Atunci cand Tariceanu l-a exclus din partid, a mizat pe refuzul presedintelui de a valida demiterea sa din functia de ministru si pe oportunitatile pe care i le oferea ramanerea in structurile guvrnamentale. Basescu insa n-a schitat nici un gest de suport. Si nu este singurul caz.

Cred, de asemenea, ca rolul jucat in aceasta afacere de chestorul Virgil Ardelean a fost mult supraevaluat. „Vulpea” este departe de a fi un manipulator din umbra. Este, mai degraba, functionarul disciplinat si care lasa usi deschise in urma sa. Nu numirea lui Ardeleanu este motivul caderii lui Oprea, ci marea sa inabilitate in a face, cel putin cu aparenta modestie, jocurile. Castigator al meciului cu Vanghelie, in prima runda, el a crezut ca nimic nu-i mai sta in cale. Acceptat ca „numarul 1” in PSD prin nominalizarea sa la prima optiune ministeriala, a dorit sa ia jocul pe cont propriu. Expresie a unei nestavilite sete de putere si a grabei de a-si servi clientela politica, n-a mai tinut cont de reguli si de protocol. Evoluand in sferele inalte, s-a considerat cel putin egalul lui Geoana, pe care nici macar nu a ezitat sa-l infrunte („Mi-a vorbit foarte insolent!” - s-a plans presedintele colegilor), invocand „drepturile” constitutionale.

Tot comportamentul lui Oprea din cele 20 de zile de ministeriat schiteaza portretu unui oprtunist lipsit de tact, arogant si abuziv, complet nepregatit sa faca fata unui asemenea rol, care implica, in primul rand, diplomatie si precautie. Oprea a actionat acum ca pe vremea guvernului Nastase, cand se stia de un singur stapan. Acum numarul acestora a crescut si lucrul s-a vazut limpede in votul forului de conducere care l-a scos pe tusa aproape in unanimitate. Dar lucrul care l-a descalificat total ramane paranoicul miting de suport orchestrat prin intermediul galeriei dinamoviste - o manifestare pana acum unica in analele politicii.

Spuneam ca „incidentul Oprea” a constituit primul test de rezistenta al Coalitiei. Unul trecut cu bine. Asta nu inseamna ca pe mai departe drumul va fi drept si lin.