Punctul pe Y / sâmbătă 06 decembrie 2008 Nr: 2381

De ce s-a evaporat coruptia in campanie?

Daca aceste alegeri se deosebesc prin ceva de celelalte, nu este vorba despre testul - profund dezamagitor - la care a fost supus sistemul de vot uninominal. De-a dreptul ciudat mi se pare faptul ca din temele de dezbatere ale campaniei a lipsit exact aceea care la precedentele cicluri s-a aflat in prim plan: coruptia! De parca cineva ar fi efectuat un numar de prestidigitatie, coruptia a disparut ca prin farmec din discursul tuturor competitorilor, fie ca au fost la putere - cu norma intreaga sau partiala - fie ca au fost in Opozitie - si aceasta cu grade diferite. Este rezultatul perfectei confuzii care a domnit la nivelul politicului, unde lucrurile s-au amestecat in asa hal incat cu greu a mai putut fi distinsa dreapta de stanga si centrul de extreme.

Desi liberalii s-au aflat, teoretic, la putere in toti cei patru ani, intre ei si puterea prezidentiala s-a manifestat o opozitie aproape permanenta. De asemenea, componentii Aliantei D.A., venita la guvernare pe valul unei sperante populare - a cata oara inselata - ca se mai poate schimba ceva au dispus de o scurta luna de miere, dupa care certurile de familie s-au transformat intr-un divort soldat cu aruncarea din casa comuna a partenerului cu pretentii prea mari fata de conditia in care fusese acceptat. Opozitia a fost si ea opozitie mai mult cu numele. Social democratii au plecat din start cu avantajul presedintiei celor doua Camere si cu sansa de a putea impune o serie de initiative - intre care si aaceea de suspendare a presedintelui. Dup eliminarea democratilor de la putere, au acordat suport tacit liberalilor care, cu o sustinere parlamentara de doar 18 la suta, a guvernat de parca ar fi avut cel putin 51 la suta. Partener traditional al tuturor guvernelor din 1996 incoace, UDMR-ul a fost, practic, partidul cu cea mai mare longevitate la masa privilegiilor executive. Conservatorii au plecat la drum cu social-democratii, au defectat in favoarea Aliantei imediat dupa intrarea in Parlament si au parasit barca puterii putin la mijlocul ciclului, simtind ca ar putea beneficia de o sustinere electorala mai mare daca nu participa la exercitiul plin de capcane al guvernarii. Singurii care nu aveau o ereditate compromitatoare, adica nu guvernasera, explicit, niciodata, au fost peremistii, care insa s-au complacut la randul lor in sustinerea tacita a guvernului Tariceanu. Una peste alta, toata lumea s-a infruptat din beneficiile accesului la parghiile deciziilor care puteau aduce foloase mai mult sau mai putin necuvenite clientilor lor. Aceasta mi se pare a fi principala explicatie a absentei temei: nu poti sa strigi „hotii” daca esti cu musca pe caciula. Sau daca poti, nu vei fi suficient de convingator. Si atunci e mai bine sa vorbesti despre altceva.

Fara a fi fost o tema de dezbatere, coruptia a ramas una dintre constantele tuturor guvernarilor. Ultima nu a facut exceptie de la o regula care are ca efect doar plimbarea citorva demnitari expirati pe la DNA, pana la inchiderea dosarelor din lipsa de probe...