Atunci cand efectele crizei financiare din America s-au propagat in afara, primul sector afectat a fost unul dintre cele care facusera sa „duduie” economia romaneasca: imobiliarele. Daca in urma cu 17-18 ani, tot romanul isi dorea sa intemeieze o afacere si sa incaseze comisionul, mai nou si-a dorit sa se trezeasca cu un teren nestiut, undeva prin centru, pe care sa-l vanda cu bani buni. Ani la rand preturile terenurilor si caselor au crescut parand ca nu mai pot fi tinute in frau de nimic. Bucurestiul ajunsese sa rivalizeze- doar la acest capitol - cu marile metropole mondiale si fiecare bucatica disponibila de teren era sortita unor proiecte marete.

Reflexul acestui boom s-a resimtit in cabinetele notariale, unde nu se mai prididea cu efectuarea formelor de vanzare-cumparare, devenite operatiunea de pondere cu aproape trei sferturi din votul operatiunilor. Afacerea era buna si pentru stat, care-si tragea prioritar taxele si impozitele la colectorii investiti cu functia de autoritate publica. De prin august, insa, vantul a inceput sa bata prin anticamerele altadata supraaglomerate si impactul negativ al crizei s-a rasfrant direct asupra unei zone ce parea pusa la adapost.

Cresterea nestavilita a tranzactiilor imobiliare a stirnit, in ultimii ani, dezbateri aprinse la nivelul Comisiei Europene, unde s-au ciocnit punctele de vedere a doua sisteme: cel al tarilor latine, mosteniotoare ale sistemuluiu juridic de drept roman, in care notarul reprezinta autoritatae publica, si cel al tarilor anglo-saxone, unde cutuma permite oricarei persoane, mandatate, sa efectueze operatiuni de tip notarial. Adeptiii liberalizarii tranzactiilor imobiliare au apasat pe pedala protectionismului, pe care l-au declarat incompatibil cu principiile pietei libere a serviciilor. Cele doua tabere au recurs la argumente stiintifice, generand doua rapoarte: Raportul „ZERB” - pro-liberalizare, si Raportul „Murray”, care arata ca e greu de gasit o solutie care poate fi umanim acceptata.

In toiul disputei, cand lucrurile parearu sa se indrepte, spre o finalitate nefavorabila breslei notariale, a aparut criza! Aceasta da o lovitura dura adeptilor liberalizarii prin sublinirerea cauzelor care au condus la declansarea crizei americane: liberalismul excesiv al pietei si lipsa parghiilor de reglementare, care ar fi putut impiedica excesele sau fraudele. Adica exact cele care au pus Europa la adapost de repetarea fenomenului american. In aceste conditii, este de asteptat, din partea Comisiei Europene, o revizuire a pozitiei si o nuantare a principiilor care sa impace existenta unei forme de monopol (cum este considerata actiunea notariala in piata tranzactiilor), cu principiile liberei concurente. Principalul argument al notarilor ramane faptul ca profesia este o „functie de autoritate publica” si ca acest mandat nu poate fi extins altor categorii, precum agentii imobiliari.

Are, deci, si criza asta meritele ei. Face mai clare anumite proiectii si mai potoleste avantul dereglementarii cu orice pret.