Un mare talent nu este obligatoriu sa fie dublat si de un mare caracter. Ba - si istoria culturii este plina de astfel de exemple - lucrurile pot sta exact invers.

O dovada in acest sens ne ofera unul dintre candidatii pentru un loc in Senatul Romaniei: invitat la o emisiune de publicitate electorala, acesta a declarat senin, ca nu se teme de contracandidatii din colegiul sau, pentru ca acestia sunt niste „anonimi”. „Anonimii” au, unul, o experienta parlamentara de 8 ani, iar celalalt de 12 ani! Ca el, cand s-a hotarat sa faca pasul in politica, a facut-o doar ca sa-i dovedeasca lui Nicolae Vacaroiu ca poate sa-l invinga. Din pacate pentru el, presedintele Senatului s-a retras din cursa, preferand Curtea de Conturi si intarindu-i astfel candidatului nostru convingerea ca a facut-o de frica sa.

Florin Calinescu este un personaj. A aparut in vizorul opiniei publice atunci cand Sarbu i-a oferit o paine la emisiunea matinala a PRO TV unde i s-a dat libertatea sa bata campii in stilul sau inconfundabil, cateva ore pe zi. A facut-o cu haz, asa incat a fost promovat cu un scheci de 10 - 15 minute, difuzat zilnic la o ora de varf in care, alaturi de o echipa formata ad-hoc, parodia actualitatea politica intr-o maniera adeseori distrugatoare pentru subiecti. A fost, aceasta pastila, intitulata „Chestiunea zilei”, momentul de varf al exprimarii talentului sau autentic, in care obtinea maximum de efect cu minim de mijloace. Popularitatea sa a crescut exponential, astfel incat managerii din Pache Protopopescu au dorit sa o speculeze eficient pentru post: s-a creat pentru Calinescu un show, copiat dupa cel al lui Jay Leno, in care pe umerii sai de comedian au fost puse sarcini intelectuale si politice, fara masura de impovaratoare. In dardora populatitatii s-au observat mai greu lacunele culturale si informationale, predominand o agresivitate menita sa-i puna la punct pe invitati si dezvoltarea unor teorii abracadabrante. Unii au crezut ca datorita succesului de public, Calinescu poate deveni un vector politic. El insusi a cochetat din plin cu aceste oferte. Magureanu l-ar fi vrut candidat la presedintie, APR-ul il invita la sedinte de instructaj ale candidatilor, iar PSD-ul se gandea serios sa-i dea in sarcina mobilizarea aliatilor romi, datorita slabiciunii sale evidente fata de etnie. A renuntat de fiecare data in ultimul moment. N-a renuntat insa la ideile de marire. Considerand ca PROTV-ul nu ii mai poate oferi nimic, s-a lansat intr-o aventura manageriala. A tras sfori sa devina director al Teatrului Mic si sa puna mana pe falimentarul Tele 7 abc, pentru a-l revitaliza printr-un costisitor onemanshow. Dupa un an de zile si vreun milion de dolari din banii patronului Freddy Robinson, a abandonat barca televiziunii pe care nu reusise sa o scoata din deriva. Nici la Teatrul Mic n-a facut mare lucru. Reusita artistica l-a ajutat insa in afaceri. A achizitionat IOR-ul si, cu mijloacele clasice, a inceput sa-si inmulteasca banii prin contracte cu statul. In conditia scaderii de forma artistica a revenit cu coada intre picioare la PROTV unde a incercat sa sparga gheata cu un sitcom in care-l parodia pe Basescu. A facut-o, insa, atat de grosier, incat n-a mai starnit nici un fel de umor.

Virajul sau spre politica este un fel de troc: liberalii, in cautare de „uninominali” cu popularitate, l-au achizitionat in schimbul unor contracte consistente oferite de armata firmei sale. Ajuns in postura de catindat, Calinescu si-a pierdut si ultimele farame de haz, jignindu-si contracandidatii si delirand politicianist pe teme prinse dupa ureche.

Nu stiu ce va fi la sfarsitul lunii. Poate ca va intra in Parlamnet. Va fi, pentru el, un castig. Pentru el si pentru firmele sale. Nu sunt sigur insa ca cei care-l vor vota vor avea de castigat altceva decat experienta unei mostre de oportunism.