Traian Basescu incearca, pe toate canalele, sa acrediteze ideea ca suspendarea sa a fost, de fapt, ilegala si a reprezentat o tentativa de lovitura de stat. O spune cu un aplomb care, probabil, pe unii reuseste sa-i convinga. Mai ales pe aceia care nu realizeaza un lucru elementar: ca in actualele conditii, de context, si de relationare internationala, un astfel de eveniment nu ar fi posibil. Romania este de aproape doua decenii o tara cu un regim democratic, guvernata de o constitutie (imperfecta, e drept) si de un parlament reprezentativ, ales in mod liber. Evocand aceasta chestiune, presedintele exprima, de fapt, o propensiune totalitara cu adanci radacini in mentalitatea din care a plecat: ales in mod democratic, un presedinte poate sa-si impuna vointa, el stiind ce e mai bine pentru popor, chiar daca trebuie sa treaca peste anumite “formalitati” democratice. Exact acelasi lucru credea si Ceausescu: si el a fost ales - intr-un mod mai mult sau mai putin democratic - dar odata ajuns la varf a considerat ca ceea ce e bine pentru el e bine si pentru tara si a actionat in consecinta.
Nu doresc sa fac un paralelism intre cele doua figuri istorice. Vreau sa spun doar ca toata teoria pe care a expus-o zilele trecute referitor la modul cum are de gand sa contracareze o eventuala noua “lovitura de stat” are un substrat nedemocratic. Practic, intentioneaza sa previna o lovitura de stat (constitutionala!) printr-o alta lovitura de stat (si ea constitutionala). Mai precis prin blocarea mecanismului de functionare a societatii in cazul in care vointa sa nu este respectata.
Probabil ca daca cei care au redactat Constitutia n-ar fi facut-o cu gandul la persoane, ci la principii, nu s-ar fi ajuns intr-o astfel de situatie. Intreaga criza politica cu care se confrunta Romania inca de la primele defectiuni ale Aliantei D.A. este determinata de aproximatiile sau neclaritatile din legea fundamentala, in care atributiile puterilor sunt precizate la fel de schematic ca si modul de reglementare al conflictelor de competenta. Constitutia a fost elaborata in ideea ca atat presedintele cat si Parlamentul joaca pe aceeasi parte cu aceleasi reguli, si asta chiar s-a intamplat pana in 2005. De atunci incoace, regulili “jocului” s-au schimbat, iar la aceasta ora s-a ajuns in situatia unei adversitati totale, in cadrul careia fiecare din parti nu face altceva decat sa caute (sau sa inventeze) mijloacele de interpretare legala prin care sa o anihileze pe cealalta. Asistam in ultimele zile, la episoadele acestei competitii prin care fiecare parte isi dezvalui cate un element de strategie. O strategie care, in nici un caz nu vizeaza mai binele natiunii, ci mai binele gruparii care crede ca ea este cea care il reprezinta: o suita de lovituri si contralovituri de partid sau de grupari de interese.