Luni seara la TV, intr-un decor de teatru, Traian Basescu si-a lansat campania pentru cel de-al doilea mandat. A spus-o explicit: „Stati ca inca nu mi-am terminat mandatul, sau mandatele!”. A fost, implicit, o atentionare catre inamicii sai politici, pe care i-a enumerat constiincios in cursul emisiunii: Tariceanu (omul care nu s-a dovedit de incredere), Geoana (premierul de Dabuleni), Iliescu (unul dintre promotorii suspendarii), Voiculescu (vestitorul viitoarei suspendari), Hrebenciuc (fara comentarii) si… Icsulescu Rafinatorul! Singurul pe care nu l-a pomenit pe nume este si adversarul cel mai detestat, promotor al grupului de interese si inspiratorul din umbra al actiunilor oneroase ale primului ministru. Inventarul a fosr necesar pentru demonstratia de forta pe care a anuntat-o cu acest prilej presedintele inca in exercitiu: „Acum nu-i mai las!”. Pe cine? Pe cei care au dat „lovitura de stat”. Pentru Traian Basescu, definitia personala este mai importanta - si mai productiva - decat cea din dictionar. Suspendarea sa a fost o lovitura de stat - si nu o actiune constitutionala - asta trebuie sa le intre in cap oamenilor si pentru aceasta o repeta de cate ori are prilejul. Presedintele considera ca prin actiunea sa pasiva a incurajat actiunile adversarilor sai politici. „Nu voi mai tolera o lovitura de stat! Am luat toate masurile legale sa nu se mai petreaca o lovitura de stat in Romania!”. Convins ca suspendarea sa a fost o actiune ilegala, este hotarat ca daca ceea ce a anuntat Voiculescu se va intampla, sa nu mai plece de la Cotroceni, cum a facut-o, ci sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru un „conflict intre institutiile statului”.
Traian Basescu si-a expus pe inteles planul de actiune: nu va numi ca premier pe Tariceanu si nici pe Geoana (candidatii de Ciofliceni si Dabuleni) ci pe acela care se bucura de increderea sa. Increderea va prevala in fata principiului majoritatii - „o majoritate care nu are nici un bun simt in a respecta presedintia”. De asemenea, desemnarea viitorului prim-ministru este o chestiune de incredere a presedintelui in persoana respectiva. Degeaba aduna voturi formatiunea care va propune un candidat neagreat: „Parlamentul va trebui sa accepte numele celui pe care-l desemnez eu, in care eu am incredere”. Altminteri il dizolv! - scoate presedintele din maneca atu-ul decisiv.

Sa recapitulam deci: drumul spre al doilea mandat e pavat cu intentii clare! Prima - ca nu se mai lasa suspendat. A doua - ca numeste premier pe cine vrea el, nu pe cine vor alegatorii. A treia: ca Parlamentul voteaza ceea ce-i dicteaza el, in caz contrar noii alesi pleaca acasa. Si astfel, cu un Parlament cumintit si cu un Guvern care sa-i manance din palma, drumul spre cel de-al doilea mandat devine o autostrada fara restrictii.
Mare democrat domnul presedinte. Daca mai era vreun dubiu…