Stiti anecdote cu rabinul care judeca problemele credinciosilor in stil propriu: ii spunea fiecarui reclamant „si tu ai dreptate!”. Iar cand un al treilea venea si, pe buna dreptate, se mira ca le dadea... dreptate amandurora, conchidea: Vezi? Si tu ai dreptate!

Cam asa stau lucrurile si la noi cu acest scandal al salariilor profesorilor. Sa luam putin lucrurile in ordine cronologica: mai intai a fost Parlamentul, ai carui membri, intr-un elan de generozitate electorala, au decis in unanimitate sa majoreze lefurile profesorilor cu 50 la suta. Dascalii au constituit, de-a lungul ultimilor ani, categoria cea mai defavorizata. Intotdeauna banii bugetului se terminau cand le venea lor randul. Intodeauna era invocata o viitoare majorare, cand se va mai intrema acesta. Prost platit, prost imbracat, corpul profesoral a cunoscut o deteriorare aproape continua. Calitatea tot mai slaba a dascalilor s-a reflectat direct asupra rezultatului muncii lor: serii dupa serii de analfabeti cu diploma. S-a considerat ca lucrurile pot fi remediate doar printr-o mai buna salarizare. Salariile mai mari vor genera concurenta si, implicit, calitate. Numai ca socoteala din targ a Parlamentului nu s-a prea potrivit cu cea de acasa a Guvernului, prins nepregatit de initiativa legislativa menita sa-l puna pe Tariceanu in fata unui fapt implinit. Evident ca o astfel de solutie nu putea fi acceptata decat de un guvern incompetent, sau indiferent la ce se intampla dupa el. E drept ca, in plin scandal, au inceput sa iasa la iveala fel de fel de situatii din care reiesea ca acelasi guvern face o risipa incredibila dand salarii exorbitante unor intregi categorii de functionari publici, aflati in afara oricaror reglementari. Dar, in practica guvernarii, lucrurile nu sunt chiar asa de simple, in sensul ca nu rezolvi o probloema taind dintr-o parte si dand in alta. Aici nu era vorba doar despre leafa profesorilor, ci mai ales despre ceea ce aceasta masura avea sa declanseze: un val de revendicari asemanatoare. Opozitia lui Tariceanu este justificata si de bun simt - daca toate celelalte actiuni ale guvernului s-ar fi putut inscrie in acesti parametri. Dar nu s-au inscris! Ultimul act al scandalului s-a consumat la Cotroceni, unde presedintele Basescu, aflat intre ciocanul popular si nicovala executiva, a preferat sa fie pe placul votantilor. Pentru el personal, respingerea legii si returnarae ei la Parlament ar fi putut capata semnificatii paguboase pentru partidul pe care-l ocroteste.

Si astfel s-a ajuns intr-o situatie imposibila: Parlamentul a dat o lege, pe care Executivul nu poate sa o aplice decat cu pretul declansarii haosului economic! Basca, peste toate astea mai pluteste si spectrul crizei care bate la usa si pentru care o astfel de masura ar insemna, practic, o acutizare a fenomenului.

Se putea evita o astfel de situatie? Probabil ca da. Ar fi fost insa necesar ca aburii betiei electorale sa nu fi ratacit mintile oamenilor. Parlamentari, guvernanti, salariati, laolalta...