America se afla in momentul care s-ar putea sa marcheze o cotitura in istoroa bicentenara a celei mai admirate si mai detestate dintre democratiile lumii: posibilitatea ca pentru prima data, cea mai inalta functie din stat sa revina unui reprezentant al unei minoritati. Si nu doar al unei minoritati, ci chiar al aceleia despre care se considera, din diverse ratiuni, ca n-ar putea da Amercii un presedinte: cea de culoare.

Doua au fost tabu-urile politice ale Americii. Niciodata, s-a consiserat multa vreme, un negru sau o femeie nu vor avea acces la Casa Alba. O singura data un alt negru s-a incumetat sa emita pretentii, dar a renuntat rapid: pastorul Jesse Jackson. Iar Hillary Clinton a fost prima femeie din istoria Americii care a dorit sa se intoarca la Casa Alba, dar pe locul „soferului”. Anii 2007 si 2008 au reprezentat perioada de maxima rasturnare a oricaror idei preconcepute.
Inceputul fusese facut prin toleranta cu care societatea a acceptat, in cele din urma, aventura din debara a lui Bill Clinton. Cu doar cativa ani in urma, un alt candidat, Gary Hart, a fost nevoit sa se retraga din campanie doar pentru ca s-a aflat ca avusese o amanta. Rigiditatea morala si principiile sacrosancte ale familiei au fost abandonate insa cu repeziciune de o societate tot mai putin bigota, tot mai putin omogena si tot mai supusa influentelor liberale si libertine.
America cu drept de vot nu mai este preocupata de amantele presedintilor si ale candidatilor. Nu mai este preocupata nici macar de faptul ca o femeie ar putea ajunge sa conduca o natiune faurita de barbatii cuceritori ai Westului salbatic.
Iata ca nu mai este preocupata nici de faptul ca presedinte ar putea deveni un urmas de-al sclavilor adusi din Africa cu trei secole in urma (chiar daca Obama are o ascendenta africana mai recenta, tatal sau venind de buna voie din Kenia).

America este profund preocupata de ce se intampla cu ea. De rolul tot mai ambiguu pe care-l joaca pe tabla de sah mondiala. De transformarea sa, din promotor al libertatilor, in jandarm mondial. De libertatea fara limite de care se bucura sistemul financiar si despre venerarea, tot mai nerusinata, a „vitelului de aur”, in dauna altor valori.

Nici in visele cele mai urate ale aparatorilor „doctrinei WASP” nu s-ar fi produs un scenariu ca cel de fata: ca, mai intai, partidul cu cele mai mari sanse la castigarea presedintiei, sa aibe de ales intre o femeie si un negru. Iar apoi ca negrul sa aibe sansele cele mai mari impotriva unui alb, supercalificat dupa grila clasica! Din pacate, McCain este departe de standardul unui presedinte - de care se apropie cu aplomb Obama. Este si prea in varsta - ar fi cel mai batran ocupant al Casei Albe. Si, in plus, si-a ales drept coechipier tot o femeie, insa una incomparabil mai putin dotata (intelectual) decat consoarta lui Clinton. Asa incat sunt convins ca, desi cu inima imdoita, majoritatea americanilor va vota pentru Obama: omul de la care asteapta rezolvarea tuturor problemelor pe care le-a creat, in 8 ani de guvernare dezastruoasa, juniorul Bush. Dezastruoasa pentru americanul de rand, nu si pentru cei care au beneficiat din plin de razboaiele sale.