Probabil ca nicaieri in lumea civilizata nu este mai usor sa fii bogat ca in Romania. Nu mai conteaza cum ai strans averea (stiti povestea cu milionarul american care ruga sa nu fie intrebat cum a facut primul milion) desi in scurta noastra istorie, de doar doua decenii, traseul parcurs de fiecare bogatas poate fi reconstituit cu relativa usurinta. Conteaza doar ca ai o avere la care stramosii tai n-ar fi visat si ca aceasta joaca un rol important in viata ta. Pretutindeni in lume, vechile averi s-au asezat pe un fagas de civilizatie si normalitate, din randul oamenilor cu bani desprinzandu-se cativa dintre campionii caritatii. Bogatia nu mai este acolo un scop in sine, oamenii au invatat sa convietuiasca cu starea asta si nu toti devin paranoici. Sunt celebre cazurile de oameni super-bogati care duc o viata absolut obisnuita. Extravagantele sunt, cel mai adesea, atributul noilor imbogatiti sau al celor care reusesc acest lucru prin mijloace nu tocmai ortodoxe.

In Romania se poate desprinde deja un portret-robot al bogatasului autohton. Cel mai adesea provine dintr-un mediu defavorizat de principiile si exigentele comunismului. Categoria „bisnitarilor”, a celor cu initiativa si cu putere de risc, pe care erau insa nevoiti sa si le tina in frau pentru a nu intra in conflict cu principiile societati egelitariste. Odata desprinsi din aceste restrictii, s-au desfasurat si au inceput sa acumuleze, intr-un proces cel mai adesea fara reguli sau cu reguli ignorate.

Cea mai pertinenta caracteristica a acestui „om nou” este nevoia imperioasa de a-si etala bunastarea: cu cat masina pe care si-o cumpara este mai mare, mai puternica si mai scumpa, cu atat aceste calitati se rasfrang asupra persoanei sale. Cu cat vila are mai multe camere si mai multe utilitati pe care nu ajunge sa le foloseasca, cu atat sentimentul sau de intangibilitate creste. Atunci cand nu reuseste sa-si ridice nevasta la standardele noii sale conditii, renunta la ea si-si ia o amanta cat mai decorativa si cat mai costisitoare. Face lungi si dese sesiuni de shopping in orasele si magazinele cele mai scumpe, de unde aduce produse pe care sa le etaleze la ocaziile festive. Cu cat un obiect e mai scump, cu atat mai putin va conta daca-i foloseste la ceva. Important e ca-l poseda si-l poate arata „concurentei”. Arde de dorinta de a fi inregimentat in detasamentele mondene care hranesc cu stiri extravagante publicatiile tabloide si televiziunile dedicate. Treptat, banii ii dau convingerea ca este mai frumos, mai destept si cu mai multe drepturi decat restul lumii.

Bogatasul de azi este cobaiul guvernarii: aceasta il protejeaza si-l ajuta din toate puterile sale liberale sa-si duca viata in cele mai bune conditii. Il sprijina pentru ca traiul superindestulat sa-l coste cat mai putin posibil, prin politica relaxata la adresa produselor si serviciilor de lux, care in Romania par sa mearga cel mai bine. Cota unica de impozitare, pentru ei devenita cota unica de imbogatire este formula magica care face ca luxul in Romania sa fie mai ieftin ca oriunde altundeva. Egalitatea in fata fiscului reuseste miracolul de a-i face pe bogati mai bogati. Iar pe saraci mai saraci. Traim intr-un paradis fiscal care este, in acelasi timp, si un infern. Depinde de unde privesti problema.