Punctul pe Y / sâmbătă 27 septembrie 2008 Nr: 2323

Tehnologia solutiilor imorale

Am fi ramas etern in ceata daca, dupa cumintele discurs scris de altii, de miercuri dimineata, miercuri seara n-ar fi venit dl. presedinte, la TV si la Radio, sa ne traduca ce-ar fi vrut de fapt sa spuna in respectivul mesaj, adresat natiunii, peste capul disciplinatilor parlamentari democrati prezenti in sala.

Zicea presedintele ca totul s-ar fi datorat dorintei fierbinti de a se incepe noua guvernare cu cota unica de impozitare (altminteri, o initiativa pesedista, pusa pe tapet de fostul ministru al Finantelor, Tanasescu, si retrasa in urma mustrarilor prezedentiale). Ca sa se aplice cota unica era nevoie de guvern pana in Revelion. Or guvern nu se putea face doar cu ce avea alianta. Lipsea acel „si-un pic” pe care-l detinea conservatorul Voiculescu si ai sai. Asa incat scopul nobil a justificat „negocierea cu adversarul”, chiar daca procedeul putea sa para nitel imoral. Pentru ca, adauga tot acum, la spartul targului, presedintele, cand a zis ce-a zis nu s-ar fi referit explicit la Voiculescu si partidul sau. La solutia imorala la care „am recurs dupa ce am vazut trecuta legea si introdusa cota unica”. Cu alte cuvinte, din filosofia d-lui presedinte facea parte si celebrul principiu ca poti sa te faci frate cu dracul, pana ce treci puntea. Dupa aia-l faci imoral si-l pui la zid. D-lui presdinte i-a mai scapat, insa, un porumbel: ar face si acum acelasi lucru! Adica, daca ar fi vorba - intelegem noi - sa puna la cale, dupa alegeri, un guvern care n-are sustinerea necesara (un PDL fara 51%, de pilda) n-ar ezita niciun moment sa-l mai cheme odata la Cotroceni pe mogulul din Baneasa si sa-i ceara un nou sacrificiu pentru binele patriei!

Ceea ce a fost insa, cu totul nou, pentru discursul si adnotarile de miercuri, a fost acest entuziasm fata de realizarile cotei unice. Cea care l-a facut pe Patriciu mai bogat decat era, pe moguli, mai puternici deat erau, iar poporului caruia-i propunea sa traiasca bine, i-a taiat si ultima speranta de a trai decent.

Curat imorala, solutia, dom’ presedinte!