Ca pe o sinistrĂŁ bandĂŁ rulantĂŁ, marii noÂstrii actori trec ĂŽn eternitate unul câte unul, lĂŁsând scena tot mai goalĂŁ. Ultimul dintre aceÂstia este ÂStefan Iordache.
L-am revĂŁzut, ĂŽn tocmai ziua trecerii sale dincolo, ĂŽntr-un film realizat de TVR, ĂŽn care fĂŁcea o mĂŁrturisire care, prin prisma evenimentului, suna tragic: Iubesc viaĂža! Mi-aÂs retrĂŁi-o din nou, cu tot ceea ce mi s-a ĂŽntâmplat - bune Âsi rele.

Nu a mai avut rĂŁgaz. S-a dus dintre noi, ĂŽn cel mai iubit, de cĂŁtre el, moment al anului: cel ĂŽn care se culeg strugurii Âsi se face vinul. Era, pentru ÂStefan Iordache, un adevĂŁrat ritual, pentru care se pregĂŁtea cu minuĂžie Âsi pe care-l savura moment cu moment. Vinul era, pentru el, tovarĂŁÂsul momentelor adevĂŁrate, cele de prietenie, de comuniune, de solidaritate umanĂŁ. Pentru cĂŁ ÂStefan nu iubea doar viaĂža. El iubea oamenii, cĂŁrora le dĂŁruia ĂŽncrederea Âsi prietenia sa. ÂSi talentul sĂŁu. În acelaÂsi reportaj Iordache mĂŁrturisea cĂŁ face parte din istoria teatrului românesc. Se considera unul dintre cei care au dus mai departe, cu dĂŁruire Âsi talent, flacĂŁra vie a unuia dintre cele mai complexe Âsi mai extraordinare fenomene culturale al ultimei jumĂŁtĂŁĂži de secol Âsi ceva: teatrul! A fost epoca marilor actori, a marilor creaĂžii regizorale Âsi interpretative, a marilor spectacole care produceau fantastice comuniuni cu un public sensibil Âsi avizat. Teatrul a fost - cred eu - suprema formĂŁ de rezistenÞã a poporului român la procesul de ĂŽndoctrinare ideologicĂŁ - cel care s-a lovit ca de un zid de adevĂŁrul creaĂžiei - de necontrolat Âsi de nemanipulat!
ÂStefan Iordache a fost unul dintre acei mari actori care reuÂseau sĂŁ facĂŁ sĂŁ treacĂŁ rampa, dincolo de cuvinte Âsi de text, adevĂŁrurile Âsi crezul unei culturi vii Âsi autentice.

Teatrul românesc, de la generaĂžia lui SicĂŁ Alexandrescu, cu marile sale montĂŁri clasice Âsi pânĂŁ la aceea a lui ÂStefan Iordache Âsi ai sĂŁi „cei mai iubiĂži dintre pĂŁmânteni”, a fost un fenomen unic, irepetabil.
Seva culturalĂŁ a acestei naĂžii pare a se fi epuizat dând recolte fantastice, de neĂŽnĂželes, dar cu atât mai copleÂsitoare. AceastĂŁ sevĂŁ parcĂŁ Âsi-a secat izvorul, Âsi, cu fiecare nume mare care trece implacabil ĂŽn eternitate, scena rĂŁmâne tot mai goalĂŁ Âsi mai tristĂŁ.

De ce ne mor actorii? În primul rând pentru cĂŁ aceasta este legea firii. Dar, ĂŽn al doilea rând, pentru cĂŁ ei au devenit niÂste dinozauri ai spiritualitĂŁĂžii, condamnaĂži la pieire de pâcla deasĂŁ a mercantilismului Âsi a „veleitarismului” care se aÂsterne deasupra lumii lor. În concurenĂža nedreaptĂŁ cu „actorii” voraci Âsi mult mai adaptaĂži, ai politicii Âsi ai business-ului contemporan, marii noÂstri actori, marii noÂstrii oameni de culturĂŁ se retrag, ĂŽn liniÂste Âsi uitare, ĂŽn panteonul memoriei nostre. Fie-le Þãrâna uÂsoarĂŁ Âsi amintirea talentului lor eternĂŁ.