Punctul pe Y / luni 08 septembrie 2008 Nr: 2306

Aliantele pro si contra naturii

Asta ar putea fi prima lovitura de teatru a actualei stagiuni politice. Cea de-a doua ar fi putut fi o refacere a Aliantei DA. Cum nimic nu este imposibil in politica, ma asteptam sa-i vad din nou, brat la brat, pe Basescu si Stolojan, eventual cu unul lacrimand pe umarul celuilalt. Dat fiind ultimele declaratii, asezonate cu injurii pe care hartia inca le mai suporta, aceasta probabilitate capata un contur mai neclar.

Oamenii sunt oameni, isi pot ierta reciproc multe lucruri, inclusiv tradari, dar exista si o limita, pe care cele doua partide - PD-L si PNL - par sa o fi atins.

Un fapt, minor in aparenta, deschide insa o perspectiva surprinzatoare: Vadim si-a putut pastra scaunul de vicepresedinte al Senatului cu sprijinul cui credeti? Al celor mai injurati colegi din Parlament: democratii. Acestia au votat cu Vadim in chestiunea functiei cedate de PC intr-un moment in care pareau sa nu mai aibe nevoie de ea, si reclamata atunci cand s-a considerat ca este momentul sa i se dea Tribunului, ramas singur pe coverta, lovitura de gratie. Rezultatul: Vadim isi pastreaza pentru inca trei luni functia si privilegiile - in special acela de a vorbi de la tribuna Parlamentului si nu din sala. Grija cu care Emil Boc a tinut sa justifice acest gest ridica mari semne de intrebare: sa-i fi lovit, asa deodata, in moalele capului, pe democrati, spiritul de echitate? Sa fi votat ei din constiinta pentru cel considerat nedreptatit? Sa fie gestul lor unul gratuit, de genul celor care nu se prea intalnesc in politica?

Sincer, nu cred. Nu cred ca un partid condus de oameni pragmatici, care in general nu-si fac prea multe scrupule, devine peste noapte unul de deontologi. PD-L-ul lui Basescu are o problema: e drept, e primul in sondaje, dar zestrea sa ii este insuficienta pentru a guverna, doar cu binecuvantarea presedintelui sau. Dar mai mult decat atat, PD-L-ul este un partid izolat, fara aliati si fara prieteni. Este o conditie pe care o datoreaza in special presedintelui, care a reusit sa-i indeparteze, prin stilul sau, pe toti cei care ar fi putut sa faca oarece front comun cu ei.

Incercarea de a sparge PNȚCD-ul a fost una esuata, si, oricum, beneficiul unei astfel de sustineri este zero. De ce sa nu se incerce o apropiere de PRM, partid care, cu ultimele zvacniri ale liderului sau, se mai poate salva? O alianta PD-L - PRM, oricat de impotriva naturii ar parea, poate fi o solutie. Nu mai morala decat altele, dar in mod cert mai eficinta. Si atunci sa nu ne mai miram - oricat de mare este imprevizibilitatea lui Vadim - daca la iarna vom avea avea pe baricada o Alianta „pentru tara si Presedinte”...