Punctul pe Y / vineri 05 septembrie 2008 Nr: 2304

Tranta romano-ucrainiana, la Haga

La Haga a inceput procesul intentat de Romania Ucrainei. Sunt in joc chestiuni legate de platoul continental al Marii Negre (faimoasa Insula a Serpilor) si canalul Bastroe. S-a ajuns acolo pentru ca lungul sir de tratative dintre cele doua parti nu a dus la niciun rezultat. Or, in astfel de situatii, intra in joc arbitrajul international.

Relatia noastra cu Ucraina a fost aproape intotdeauna, dupa declararea independentei acestei tari, una pe muchie de cutit. Traditionalisti sau reformisti, cei care s-au aflat in fruntea tarii nu au renuntat nici un moment la orgoliile de mare putere, si nucleara pe deasupra, a mostenitoarei unei bune parti din „averea” fostei Uniuni Sovietice. Dar, dincolo de arsenalul nuclear, cea mai importanta mostenire a vecinilor nostri de la Nord-Vest este aroganta. Parte integranta a imperiului tarist si, dupa aceea, a celui comunist, Ucraina s-a identificat practic cu Rusia, preluindu-i si continuindu-i metodele. Cu ceva mai putin talent decat al celor de la Kremlin. La Kiev s-a instalat de o bucata de vreme - dupa o revolutie portocalie orchestrata in Occident - un guvern pro-occidental. Pro-occidental doar in idea unei concurente facute marelui frate. Pentru ca, altminteri, democratia lui Iuscenko nu difera cu nimic de cea a lui Putin, dar n-are prea multe asemanari cu cea a lui Bush. Dorinta Ucrainei de a intra in NATO face parte din jocul zonal de interese, acesta dorind sa joace un rol mai important decat cel pe care i l-a atribuit Kremlinul. Avand in nas carligul energetic, Iuscenko se face ca joaca pe partitura occidentala, interesele sale vitale tinandu-l, insa, strans legat de Rusia. Daca nu prin altceva, macar prin cel mai mare numar de rusofoni, sau de nostalgici ai imperiului sovietic, care populeaza aceasta mare tara.

Nu cred in sansele Ucrainei de a adera la NATO. Dar pentru noi aceasta ar fi singura speranta a rezolvarii problemelor noastre bilaterale. Nu Haga, ci Bruxelles-ul ar putea decide partida. In fata amenintarii unui veto din partea Romaniei - teoretic, foarte posibil - Ucraina ar trebui sa renunte la pretentiile sale, intelegand ca altfel nu are sanse. Din pacate, Basescu n-a prea cutezat sa-i dea de inteles acest lucru amicului sau Iuscenko, preferand sa-i inghita mojiciile si sa-i suporte aroganta. Repet insa, aceasta situatie ar putea fi valabila doar in situatia in care opiniile divergente din NATO s-ar putea aduna in favoarea Ucrainei, ceea ce in viitorii ani mi se pare putin probabil. Chiar daca Ucraina constituie un reper mai important si mai relevant decat Georgia pentru NATO, aderarea sa ramane un obiectiv de neatins, cel putin atata vreme cat Rusia dispune, discretionar, de robinetul energetic.