Punctul pe Y / miercuri 03 septembrie 2008 Nr: 2302

De ce mor romanii...

A mai murit un roman. In Afganistan. Este tributul pe care-l platim conditiei noastre actuale, de tara implicata in sistemul organizational mondial.

Nu conteaza ca n-am avut vreodata, de-a lungul istoriei, ceva de impartit cu Afganistanul. Suntem acolo, insa, in virtutea unor angajamente ce ne lupta in virtutea conditiei lor de luptatori profesionisti. In fisa postului lor este inclusa si posibilitatea de a-si pierde viata in lupta, nu doar cea a dolarilor pe care-i incaseaza si din care viseaza sa-si faca o casa sau o masina. Sunt cele doua alternative ultime: o viata ceva mai buna, casa pentru ei si familiile lor, sau o cruce si onorurile militare. Cu toate acestea, emotia care ne incearca, la nivel national, cu fiecare episod tragic de acest fel, este mare. Poate prea mare - fie-mi iertata indrazneala. Pentru ca romanii nu mor doar in Afganistan. Ei mor zilnic si in numar nefires de mare acasa. Pe drumurile si soselele patriei. Este un tribut parca de neevitat adus conditiei de om modern, care face din automobil expresia unui mod de viata. Dintre milioanele de romani care se urca in fiecare dimineata in masina si pornesc spre destinatiile unde au treaba, cativa - adeseori zeci - nu se mai intorc acasa. Ei sunt descarcerati cu dificultate din maldarele de fiare contorsionate in care-si gasesxc sfarsitul, si fac ultimul drum spre morga sau spre cimitir, insotiti de disperarea sau de resemnarea celor pe care-i lasa in urma. Moartea in accidentele de circulatie este una dintre formele cele mai irationale si mai absurde prin care oamenii se despart de aceasta lume. Pentru ca accidentele nu sunt - teoretic macar - inevitabile. La originea fiecarei intamplari stau motive de ordin subiectiv: nepricepere, graba, asumare de riscuri, neatentie, inconstienta. Nimic nu a putut dovedi ca exista accidente care trebuie sa se intampkle, care nu pot fi evitate. De aceea li se si spune asa: accidente. Cu toate acestea, parca nimic nu reuseste sa-i faca pe ce care se aseaza zilnic la volan sa se gandeasca mai serios la consecintele unor gesturi care-i pot omori, sau care pot curma vieti nevinovate. Caci aceasta este o alta fata a accidentului: poti tu sa fii cat de corect, cat de atent, cat de prevenitor! Nimic nu te poate salva de consecintele existentei in trafic a celor pentru care aceste lucruri nu valoreaza nimic. Si in virtutea carora poti deveni, in cateva fractiuni de secunda, criminal sau victima nevinonata. Stau uneori si ma minunez de faptul ca date fiind toate imponderabilele din acest proces - transportul pe drumurile publice - consecintele grave sunt mult, infinit mai putine decat cele care in mod probabilistic s-ar putea produce si ca insasi functionarae acestui mecanism se bazeaza pe un element extrem de fragil: increderea. Increderea ca ceilalti participanti la trafic sunt atenti, prudenti si animati de respectul fata de reguli. Fara aceasta incredere probabil ca n-am cuteza sa iesim pe strada.

Revin insa de unde am plecat: mi-e greu sa inteleg de ce, in ciuda tuturor evidentelor care arata ca accidentele nu sunt intamplatoare, ca ele au cauze concrete si evidente, continuam sa ignoram factori care le-ar putea face evitabile si platim, in continuare, un tribut tot mai mare de vieti omenesti pe altarul zeului Automobil?