Punctul pe Y / joi 28 august 2008 Nr: 2297

Kossovarizarea Caucazului

Ce de-a mai reactii indignate, infuriate, jignite din partea liderilor lumii democratice dupa decizia Parlamentului rus de a recunoaste independenta de facto a provinciilor 'georgiene' Osetia de Sud si Abhazia!

Ce suparare pe Saakasvili, mancatorul de cravate si ce imperativa solicitare la adresa CE, NATO, SUA, ONU si asa mai departe, de a nu accepta 'dezmembrarea' brutala a Georgiei!Ce de mai documente si principii de drept international invocate pentru a se denunta abuzul rusesc!

Daca vom face un exercitiu stilistic si vom inlocui din toate aceste declaratii cuvintele 'Osetia' si 'Abhazia' cu 'Kossovo', vom obtine un rezultat perfect valabil. Cele doua situatii se potrivesc ca o manusa si doar schimbarea identitatii emitentelor va putea face diferenta.

Cine se revolta si se mira astazi de ce se intampla in Caucaz, ar fi trebuit sa prevada acest lucru inca de la declararea unilaterala a independentei provinciei sarbe Kossovo. Si atunci era vorba de suveranitate, integritate teritoriala, de principii de drept. Doar ca promotorii .manevrei s-au prevalat de argumentul subtire ca Kossovo e altceva si ca nu va putea constitui un precedent. Naivitate sau prostie? Sau amandoua - daca cineva a crezut ca rusii vor lasa lucrurile asa, fara a raspunde, in maniera specifica politicii imperiale De fapt Occidentul i-a servit pe tava lui Putin argumentul pentru a sanctiona dur principalul 'aliat' al Occidentului din coasta sa. De ce ar fi interpretat Putin si Medvedev intrarea Georgiei in orbita de influenta a Americii, altfel decat a interpretat America instalarea de rachete rusesti in Cuba? Nu e aceeasi formula? Si mai ales, de ce n-ar fi raspuns Rusia solicitarii republicilor secesioniste - care, de altfel, n-au facut parte niciodata din statul istoric georgian - atata timp cat exista precedentul Kossovo? In logica echilibrului global, rusii au procedat corect - oricum mai corect decat occidentalii in Serbia. Iar odata luata aceasta decizie, nici America si nici NATO nu vor mai putea intoarce Osetia si Abhazia la Georgia. Zarurile au fost aruncate - si au fost aruncate la Pristina - iar de acum inainte ce se va mai discuta va fi doar posibiliatea de a opri sau incetini acest proces si in alte zone critice - unele chiar in inima Occidentului...