Inaintea plecarii sale spre Beijing, unde asista alaturi de numeroase alte VIP-uri la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice, presedintele Basescu ne-a facut o surpriza: a informat natia ca daca ceva neasteptat se intampla in timpul absentei sale si nu va avea mijloace de reactie, responsabilitatea „trebilor dinauntru” trece in sarcina presedintelui Senatului.

Dl Vacaroiu nu este la prima experienta de inlocuitor de presedinte. Teoretic, aceasta pozitie ii este conferita de Constitutie. Dupa presedinte, presedintele Senatului este cel mai inalt in grad demnitar. Urmeaza presedintele Camerei Deputatilor si abia apoi, pe locul 4, premierul. Dl Vacaroiu ramane, deci, de santinela in post la Cotroceni. Desi este putin probabil sa nu poata sa-si indeplineasca atributiile - me-a asigurat presedintele de tara - a tinut, totusi, sa indplineasca aceasta formalitate. In mod sugestiv, dl Vacaroiu este poate singura personalitate a opozitiei prezidentiale cu care Traian Basescu a reusit sa lege un dialog civilizat. Si acest lucru s-a datorat, in primul rand, calitatilor tremarcabile de om politic si de om ale presedintelui Senatului.

Dl Vacaroiu este, dupa dl Iliescu, politicianul cu cel mai spectaculos CV la varf. A fost prim-ministru patru ani, intre 1992 si 1996, cand a reusit sa stabilizeze declinul economic provocat de schimbarile radicale din societate. Alti patru ani, pana in 2000, a fost vicepresedinte al Senatului. In 2000 a devenit presedinte al Camerei Superioare a Parlamentului, functie pe care si-a pastrat-o si dupa schimbarea din 2004, devenind, alaturi de Adrian Nastase, primul reprezentant al Opozitiei intr-o asemenea functie, rezervata de regula Puterii. In 2007, timp de o luna, a devenit presedinte interimar, inlocuindu-l pe Traian Basescu pe perioada suspendarii sale pana la referendum. Si-a executat atributiile cu decenta, fara a da peste cap aparatul administratiei prezidentiale, cum se asteptau aproape toti. I-a predat lui Traian Basescu postul intact. Un asemenea record personal nu este la indemana oricui. In ciuda unei cronice indiferente fata de propagarea propriei imagini, Nicolae Vacaroiu a acordat prioritate seriozitatii cu care si-a exercitat atributiile. In ciuda satiric propagat de aceleasi publicatii in pana de subiecte, el se dovedeste unul din stalpii de rezistenta a formatiunii din care face parte, si pe care a ajutat-o sa-si pastreze echilibrul in momentele dificile.

Iata de ce cred ca insasi posibilitatea - teoretica - de a redeveni, chiar si pentru cateva zile, sef de stat, e una care i se potruveste. Si la care cei din jurul sau ar trebui sa mediteze mai profund.