Punctul pe Y / luni 14 iulie 2008 Nr: 2260

Gogomania legislativa

Daca s-ar face o statistica a celor mai traznite initiative legislative, cu siguranta ca dl Funar ar fi detinatorul autritar al primului loc. Distinsul senator nu este la prima incercare de acest fel - ma refer la conceptul „stiri bune/stiri rele”.

Daca va mai aduceti aminte episodul prezentat la TV cand Miron Mitrea, care conducea o sedinta in plen, a bufnit in ras nemaifiind in stare sa citeasca titlurile proiectelor ce urmau sa fie puse in discutie, sa stiti ca era vorba de alte idei ale dlui Funar, una dintre ele referindu-se la distantele la care ar trebui plantati niste copacei de-a lungul trotuarelor.

Ce este ciudat este ca o asemenrea bazaconie a fost, initial, votata in plenul Senatului, de multi dintre cei care acuma se spala pe maini cu nonsalanta. De mirare este si ca seful dlui Funar, cu meserie de baza ziarist, care stie din practica cum se mananca aceasta paine, pentru ca a o face cel putin saptamanal, nu a sesizat gogomania, fiind apoi nevoit - din ratiuni de bun simt - sa se dezica de ea. Cat despre co-autorul proiectului, dl Ghise, domnia sa parea un om cat de cat normal, antecedentele sale de primar la Brasov nefiind contaminate de antecedentele dlui Funar, de primar la Cluj.

Daca pentru multe din traznaile de la Cluj existau posibile explicatii, care tineau de o anumita viziune personala, unele dintre ele putand chiar sa binedispuna o parte a auditoriului, pentru proiectul asta nu rezulta nicio justificare. Cred ca nici unul dintre autori n-a gandit prea mult cand l-a pus pe hartie, sau s-au gandit simplist, ca o stire rea e una care-i discrediteaza pe parlamentari, in timp ce una buna ii lauda. Dar, tehnic, este aproape imposibil de definit ce inseamna „bun” si ce inseamna „rau” in domeniul atat de vast si de complex al mass-media.

Desigur, uneori ma deranjeaza si pe mine abundenta de stiri catastrofice din unele jurnale TV, dar acest lucru nu poate fi reglementat birocratic. Il va reglementa bunul simt, atunci cand cei fara pasiuni morbide vor schimba canalul si vor lasa grozaviile fara audienta.