Punctul pe Y / marți 24 iunie 2008 Nr: 2243

O piesa cu distributie anapoda

Intamplarea a facut ca la sfarsitul saptamanii trecute sa ma aflu in asistenta unui eveniment pe care presa nu l-a mediatizat cu fervoarea pe care o depune cand e vorba despre o prezentare de moda sau despre o actiune mondena. Nici publicul prezent nu a fost pe masura calitatii si prefer sa inrezistrez jumatatea plina a unei sali care a compensat prin coeficientul de calitate.

Despre ce este vorba: Federatiile clubului UNESCO din Romania au hotarat sa recompenseze moral, prin diplome de excelenta, cateva dintre varfurile medicinei romanesti. De ce acum cand fac valva cazurile de malpraxis sau de neglijenta din spitale? Tocmai de aceea: pentru a reminti celor care doresc sa afle, ca ceea ce caracterizeaza medicina romaneasca nu sunt aceste cazuri, mai izolate si mai putin semnificative decat zgomotul facut in jurul lor de mass media. A spus-o si Paula Iacob, organizatoarea manifestarii si au spus-o chiar si invitatii-si laureatii manifestarii, nume demne de tot respectul prin devotamentul fata de profesie si performantele manifestate in cariera.

Au luat loc pe scena, asteptand sa-si primeasca diplomele, si sa zica, cu acest prilej, cateva cuvinte, academicieni si profesori de talia lui Constantin Popa, Ioan Lascar, Eugen Ciofu, Dorin Sarafoleanu, E.Apetrei si Andrei Firica. Somitati in domenii ca neurologie, cardiologie, ORL, ortopedie, chirurgie, acestia si-au construit o cariera solida prin munca neintrerupta, studiu continuu si devotament fata de pacient. Fiecare dintre ei a simtit nevoia ca in cele cateva cuvinte pe care au fost invitati sa le rosteasca, sa mentioneze locul disciplinei lor in ansamblul sistemului, rolul inaintasilor si al dascalilor pe care i-au avut si importanta relatiei medic-pacient. Pentru cei care au avut sansa sa-i asculte a fost o mica sarbatoare de suflet si de intelect: idei profunde, exprimate intr-um limbaj ales dar perfect inteligibil, o veritabila demonstratie de valoare personala.

Urmarindu-i, mi-am imaginat, pentru o clipa, cum ar fi aratat o astfel de reuniune daca in locul distinsilor profesori, scaunele de pe scena ar fi fost ocupate, asa cum se intampla mai mereu, de o vreme incoace, de cateva dintre aceleasi personaje care populeaza politica la varf. Mi-am imaginat si discursurile sforaitoare pe care le-ar fi rostit, pline de platitudini si de minciuni, gesturile emfatice si demonstratia de veleitarism si de gaunosenie cu care ne intoxica contidian. Am vazut, cu ochii mintii, si sala arhi plina de aplaudaci de profesie si de confrati dornici sa alerge la gazeta si sa faca cunoscute contemporaneitatii „perlele” si cugerarile emise de acestia.

Si am realizat, cu stupoare, ca traim in lumi paralele: una a lipsei de valoare si de performante, care conduce si directioneaza lucrurile, si o alta a competentei si performantei, care se izoleaza de cealalta, intr-un efort de conservare. M-am intrebat, in acelasi timp, ce trebuie sa se intample, pentru ca rolurile sa fie corect si potrivit disitribuite, pentru ca noi sa putem intelege si aplauda piesa ai carei spectatori de fiecare zi suntem.