Punctul pe Y / joi 19 iunie 2008 Nr: 2239

Dorinta si putirinta...

Modul in care intreaga opinie publica s-a inflamat dupa meciul Romaniei cu Italia din Campionatul European este tipic pentru mentalitatea romaneasca. Aceea de a confunda dorintele cu posibilitatile, de a spera in ceea ce nu este de sperat si de a reveni apoi pe solul tare al realitatii cu dezamagirea de rigoare.
Relatia noastra cu fotbalul este una complicata. Avem un campionat modest, dar din cand in cand baietii nostri reusesc cate o performanta care nu tine de conditia reala, ci de sansa si de intamplarea ce face sa concureze factori care altminteri nu se intalnesc.
Nu suntem una dintre fortele acestui sport. Ne situam, probabil, la intersectia dintre „diviziile” B si C ale acestuia. Dintr-un motiv simplu: talentul nativ al jucatorilor nostri nu trece prin filtrele exigente ale organizarii si promovarii acestui veritabi business. Noi avem o piata aleatorie, sufocata de smecheri care au gasit in fotbal un obiect de speculatii ce incalca orice principii si reguli. Campionatul nostru este, cel mai adesea, pretextul prin care se selecteaza cea ce se ofera spre vanzare campionatelor cu stare. Insa nationala noastra nu este alcatuita din altceva decat din mercenari cu prea putina capacitate intelectuala si cu mai putin devotament fata de o idee. Asa ca nu este de mirare ce si cum s-a intamplat in Elvetia. Am inceput campania fara nici o idee tactica, doar cu dorinta de a nu pierde rusinos. N-am construit nimic, nici un moment. Modul in care Mutu a executat penalty - ul este tipic pentru putina gandire din capul sau: in locul unei executii tehnice, sigure, a preferat o smecherie - trasul pe centru. N-a fost ghinion, ci prostie sadea. In ultimul meci, in care ne pusesem, absurd, atatea sperante, am asistat la cea mai dezlanata prestatie posibila. Nu stiu ce a cautat Banel Nicolita la o asemenea competitie. Cel mult ne-a ajutat sa vedem ca e un jucator de Faurei, nu de Berna, care alearga doar ca sa se afle in treaba.
N-as vrea sa par carcotas. Dar n-am reusit sa aratam nimic in afara de faptul ca ne-am calificat norocos. Si ca nu avem acea vana pe care au demonstat-o turcii, care sa ne faca sa putem sa si castigam, nu doar sa pierdem.
In ultima instanta, fotbalul nostru este la fel ca si politica: plin de veleitari fara talent, lipsit de orizont, concentrat pe obiective imediate, tratate meschin. Un fotbal si o politica bazate pe blaturi, aranjamente dubioase, jucatori lipsiti de talent promovati doar din interese de grup si cu castigatori dubiosi. Ca am vrea sa avem si o politica si un fotbal mai bune, mai performante, e alta poveste. Si ea tine de putinta. Dorinta nu e suficienta.