Este cel de-al 19-lea Pasti care se sarbatoreste oficial in Romania, dupa jumatatea de secol de semi ilegalitate in care s-a aflat, laolata cu toate celelete, una dintre cele mai importante sarbatori crestine. Daca la inceputurile regimului comunist preotii erau trimisi in lagare iar credinciosii haituiti pentru participarea lor la slujbe, treptat credinta religioasa a fost considerata ca o chestiune tinand de traditie si tolerata ca atare. Vrand-nevrand, pana si cei mai zelosi atei ajungeau sa apeleze la seviciile preotului si ale bisericii, cand le mureau parintii sau cand li se nasteau progenituri. Nu stiu daca exista statistici de acest gen, dar mi s-ar parea interesant sa aflam cati dintre romanii nascuti inainte de Decembrie 1989 au fost botezati si cati nu. Am avea atunci o imagine mai corecta a raportului dintre represiune si toleranta. Este cert insa ca, oricat de sus s-ar fi aflat in ierarhia comunista, in intimitate oamenii nu renuntau la traditie si pe masa lor se gaseau in ajunul Pastelui ouale rosii (aici, la culoare, se vedea, probabil, o anumita compatibilitate cu doctrina) si cozonacul.Au fost perioade, cele de relaxare politica de dupa evenimentele de la Praga, cand mersul la slujba de Inviere devenise o practica generala, cand cu sau fara credinta, oamenii se inghesuiau sa ia lumina.Incercarile de contracarare a acestui curent au fost destul de lipsite de zel, desi „slujbe” paralele se organizau cu concerte si cenacluri menite sa readuca tineretul pe drumul cel bun, scapandu-l din ghearele obscurantismului. Artisti de renume s-au pus in slujba acestui demers pe care nu l-au repudiat si nici nu si-au turnat cuvenita cenusa in cap.
Cert este ca ateismul romanesc a fost mai degraba unul de fatada, de principiu. Credinta, strans legata de considerentele sale ce tineau de traditii, a continuat sa reziste si in cele mai grele momente. Bisericile n-au somat, iar pentru cele care au cazut sub lamele buldozerelor s-au gasit scuze si motivatii obiective.
Cum spuneam, de 18 ani suntem liberi sa ne manifestam asa cum credem de cuviinta in acest moment plin de semnificatii al crestinismului. Sunt romanii mai religiosi dupa acesti 18 ani de practica? Cred ei mai mult si mai puternic in forta si gratia divina? Ii face, macar o zi pe an, credinta mai buni, mai toleranti, mai intelegatori cu cei din jurul lor?
Mi-e teama ca nu. Mi-e teama ca atunci cand aceste gesturi presupuneau un risc sau erau animate de o atutudine de fronda, credinta era mai sincera sau mai puternica. Si rugaciunile erau, poate, altele. Si asteptarile...