Ceea ce s-a intamplat cu cetateanul roman care a murit intr-o inchisoare poloneza in urma unei greve a foamei, fara ca autoritatile noastre sa-i asigure nici cea mai mica asistenta este nu doar un fapt revoltator, ci si unul tipic pentru o diplomatie care nu s-a desprins de modelul din care descinde: cel comunist!

Vreme de o jumatate de secol misiunile diplomatice ale Romaniei au avut cateva sarcini specifice: sa faca spionaj (ceea ce nu e de condamnat, o face toata lumea sub diverse forme), sa promoveze imaginea si operele „tovarasului si tovarasei” si sa contracareze - cum puteau - actiunile dusmanoase ale diasporei. Cu aceasta fisa a postului, ambasadele noastre au devenit niste fortarete pregatite in orice moment de asediu, corpul diplomatic aventurandu-se in afara lor doar pentru eventualele cumparaturi - si atunci urmariti cu maxima vigilenta de securistii sub aoperire ai ambasadei.

Despre rezolvarea problemelor romanilor aflati in trecere sau stabiliti pe acolo, nici nu putea fi vorba: cei stabiliti fugisera sau renuntasera la cetatenie, iar cei in trecere erau probabil in curs de a alege libertatea.

Dupa 1989 lucrurile nu s-au schimbat, in mare. Mentalitatea de ghetto s-a perpetuat iar relatiile cu noile realitati au evoluat cu maxima timiditate. Deschiderea granitelor si libera circulatie a romanilor n-a reprezentat pentru ambasade decat o bataie de cap in plus. Pentru majoritatea membrilor corpului diplomatic stagiul la post se reduce la o acerba incercare de strangere de bani pentru zilele negre de dupa si pentru achitarea datoriilor contractate cu prilejul „investitiilor” facute pentru a primi functia. Nu sunt vorbe de claca, se stie foarte bine ca in spatele usilor inchise exista un mercurial strict pentru fiecare functie, de la femeie de serviciu pana aproape de varf.

Ce-au facut cei de la ambasada din Varsovia? Nimic deosebit. Au tratat lucrurile ca de obicei. De ce sa-si bata capul pentru un roman, aflat si in puscarie pe deasupra? Ce sa-i faca ei? Sa se bata cu statul polonez? Au preferat sa astepte sa se rezolve lucrurile de la sine. Si s-au rezolvat. Crulic a murit, dupa o greva a foamei indarjita, care spune ceva despre faptul ca vinovatia sa n-a putut fi prea clar stabilita.

Premierul a facut spume si vrea clarificari si masuri. Acestea insa nu-l vor invia pe nefericitul care si-a gasit sfarsitul din cauza absurzeniei conationalilor sai, singurii de la care putea astepta o mana de ajutor...