Punctul pe Y / joi 10 aprilie 2008 Nr: 2193

Unde ni sunt candidatii?

Uitandu-ma cu cata cazna se aduna candidatii pentru Primaria Bucurestilor, nu pot sa nu-mi aduc aminte ce se intampla in urma cu 16 ani, cand au avut loc primele alegeri locale.

Era inceputul de an 1992 si alegerile aveau loc in februarie. Se formase recent Conventia Democratica si aparuse, scos din jobenul liberalilor, Crin Halaicu. Nu-l stia nimeni, era inginer sau subinginer pe un santier.
Partidul de guvernamant mergea pe mana lui Cazimir Ionescu, figura „legendara” a CPUN-ului, iar tinerii liberali disidenti, de sub aripa lui Patriciu decisesera sa-l arunce in batalie pe fragedul Calin Popescu Tariceanu, un play-boy care cocheta cu presa printr-un post de radio. Pe atunci, finantatorul tinerilor liberali era Viorel Catarama, regele saltelelor Relaxa. A mai candidat din partea PRM-ului cineva - nu-mi mai aduc exact aminte numele, era jurnalist sau scriitor. Partidul de guvernamant se afla in pragul scinziunii, dupa mineriada din septembrie 1991 si aruncarea peste bord a lui Petre Roman, indreptandu-se cu pasi mari spre „dubla” FDSN - FSN. Dupa doi ani in care se perindasera primari autonumiti, sau numiti nu se stie exact cum, fostul ministru al Transporturilor, Doru Pana, se pregatea sa prinda functia nou creata de prefect. Campania electorala n-a fost spectaculoasa. Žin minte ca am organizat atunci, la „Libertatea”, prima confruntare dintre candidati. Evenimentul n-a prezentat interes pentru Televiziunea Romana, in interiorul careia se duceau lupte de gherila cu sindicalistii lui Dumitru Iuga. Confruntarea dintre cei patru candidati a fost una doar interesanta: un Cazimir Ionescu cu nasul pe sus, dar fara a sti mare lucru, un Crin Halaicu modest si parand dornic sa invete, un Calin Popescu Tariceanu simpatic, dar atat, si un candidat al PRM-ului (tot nu-mi amintesc numele) incrancenat. Scrutinul avea sa dea castig de cauza Opozitiei, lui Halaicu. A fost debutul unei atitudini ce avea sa ramana constanta, cu toata incapacitatea celor desemnati de a demonstra o minima apetenta gospodareasca - pentru ca nu de politica ducea lipsa, atunci si astazi, Bucurestiul.

Ce s-a intamplat, peste ani, cu candidatii? Unul - cel care castigase - a disparut imediat dupa mandat, rezumandu-se la afaceri, fara a mai avea aparitii publice. Altul a naufragiat la CNSAS, in calitate de purtator de cuvant. Cel al carui nume abia acum mi l-am amintit: Radu Teodoru, n-a mai dat nici un prilej de a fi remarcat. Iar cel mai aerian - dar mai simpatic! - a ajuns, iata, prim ministru!