La sfarsitul saptamanii trecute, Fundatia Aleg RO - ONG preocupat de promovarea principiilor democratiei si ale statului de drept, precum si a valorilor civilizatiei nationale - si-a anuntat palmaresul celor ‚10 din 2005’. Pe primul loc al acestei liste figureaza Dan Voiculescu, distins cu titlul de ‚Politicianul anului’.
Asa cum se intampla de obicei, unii vor fi nemultumiti de aceasta decizie, iar altii nu o vor intelege. Pentru ca, cel mai adesea, in zona politicului judecatile de fond, de valoare, dau inapoi in fata impresiei artistice. Suntem, de aceea, tentati sa-i consideram mai valorosi pe cei pe care ii vedem mai des la televizor sau pe aceia care isi dau cu parerea indiferent de subiect, considerand ca daca nu sunt in plim planul mass-media nu exista.
Dan Voiculescu este un politician aparte. A plecat la drum cu handicapul unor suspiciuni si acuze niciodata dovedite desi cu insistenta vehiculate. Nu a fost si nu este nici astazi, cand ar avea tot dreptul, un iubitor al luminilor rampei. A construit temeinic in business, a aplicat aceleasi principii in hobby-ul media care a sfarsit prin a deveni un trust redutabil, si a calcat cu prudenta in terenul politicii, aplicand tactica pasilor marunti. Ar fi avut posibilitatea sa faca ce-a facut si Becali - sa arunce cu bani in sustinatori si alegatori. N-a facut-o, nu doar pentru ca pretuieste prea mult banii si modul cum se fac, ci pentru ca si-a dat seama ca o constructie pe picior nu va rezista. Micul sau Partid Umanist a fost considerat, multa vreme, o excentricitate, o jucarie de-a sa. Fara sa creasca exponential, partidul s-a pliat la momentul potrivit, pe platforma jucatorilor de talie, patrunzand in siajul acestora in prima scena. Desele schimbari de denumire sau de doctrina n-au reprezentat atat o inconsecventa, cat un proces de clarificare prin cautari. Anul 2005 este, probabil, anul in care Dan Voiculescu si partidul sau (cele doua componente nu pot fi despartite fara a risca o definitiva destructurare) s-au inscris definitiv in galeria politica. Nu ca ‚solutie imorala’ (vorba ‚moralului’ Basescu) si nici ca apendice al altor formatiuni, ci pur si simplu ca un arbitru al jocului. Participarea circumspecta la guvernare nu face decat sa-i intareasca structurile si personalitatea, spre deosebire de ceilalti aliati, prin evocarea ‚sacrificiului’ pe care-l face Dan Voiculescu pentru stabilitatea politica.
In locul celor care se tem pentru soarta unui partid cu care sondajele de opinie nu sunt prea generoase, n-as fi chiar atat de ingrijorat pentru viitorul conservatorilor (solutie ideologica mai putin inspirata decat ar fi fost o raliere la curentul ‚verde’ european). In fata unui test real la urne, se vor gasi cu siguranta resursele necesare pentru a-l pune la adapostul pragului electoral. Iar Dan Voiculescu pastreaza sanse ca o conjunctura asemanatoare celei prezente, sa-l aduca chiar in fruntea unui guvern. Indiferent pentru ce perioada...