Punctul pe Y / sâmbătă 24 decembrie 2005 Nr: 1762

Programul de autostrazi: kilometrul 'Zero'!

In bilantul triumfalist al 'celui mai bun guvern' de dupa '89 (bun de gura, mai ales) ar trebui sa se regaseasca si cateva date concrete, dincolo de incantarea de a se fi pus punct coruptiei - cum zicea dl Basescu. Iar una dintre acestea ar trebui sa se refere la unul dintre reperele fundamentale ale programului nostru de integrare: infrastructura, respectiv autostrazile.
Cum-necum, fosta putere a semnat niste contracte (cu clauze confidentiale) si a gasit resurse sa finanteze un program care s-a concretizat cu darea in folosinta a primului tronson, de circa 100 km, al autostrazii 'Soarelui' si cu demararea lucrarilor la autostrada 'Transilvania'. Nu e meritul lui Nastase sau al lui Mitrea, ci al unui program care a tinut cont de necesitatea unor cai de comunicatie valide si racordate la retelele europene. Anul acesta ar fi trebuit sa se finalizeze lucrarile de pe magistrala litoralului - cel putin pana la Fetesti si sa se dea in folosinta primul tronson al proiectului Bechtel. Cu fireasca mandrie, incapabilul (o zic si ai lui, cei care l-au propus!) ministru Dobre raporteaza ca programul de autostrazi al Aliantei se afla la 'kilometrul zero'. Adica nimic. Un an intreg s-a pierdut cu traditionalele gandiri-razgandiri executive, cu puricarea contractelor, cu acuzatii la adresa predecesorilor (neconcretizate si nefinalizate) cu tratative nesfarsite si cu vaicareala lipsei de bani, desi premierul si ai sai ne-au impuiat capetele cu marele succes al cotei unice si cu cat de multi bani s-au strans in plus. Cu zece zile inainte de sfarsitul anului, premierul se dezmeticeste si zice ca Dobre ar trebui sa se hotarasca ce face cu Bechtel (de parca ar fi autostrada lui, personala) in timp ce Boc ii da ultimatum, 60 de zile, sa dea drumul la lucrari. Incredibil, dar adevarat! In tara lui Papura Voda nu stie dreapta (liberalii) ce face stanga (democratii) si, de fapt, nici una nu face altceva decat sa se priveasca in oglinda si sa se minuneze ce portocalie este!
Dealtfel nici n-ar trebui sa ne miram: nu este Traian Basescu, comandantul suprem al Aliantei, cel care in calitate de ministru al Transporturilor, pe vremea unei alte aliante, cand a reusit sa carpeasca doar cativa kilometri din autostrada Bucuresti-Pitesti, cea facuta de Ceausescu, afirma raspicat ca Romania n-are nevoie de autostrazi? Si uite ca n-are! Autostrazi...