Dezbaterea pe marginea cotei de TVA este menita sa dea sentimentul unei abordari responsabile a problemei in cadrul coalitiei de guvernamant. Punctele de vedere divergente n-au, insa, alta menire decat sa creeze o perdea de fum si sa obisnuiasca populatia cu ideea ca inevitabilul se va produce!
Cresterea TVA este o masura nepopulara. Pentru ca ea il atinge direct pe consumatorul de bunuri, omul simplu. Dincolo de jocul fiscal care face ca unora dintre producatori sa le fie aproape indiferent nivelul TVA, ei deducandu-si-l din alte operatiuni sau recuperandu-l din exporturi, cumparatorul este cel care va plati cu 3% mai mult pentru painea, laptele, caldura, energia, imbracamintea si transportul de fiecare zi. Aceasta crestere nu va fi compensata de nimeni si de nimic, ea adaugandu-se ca un bir implacabil, pus de o administratie incapabila sa puna in valoare alte resurse, pe care le controleaza. Alaturi de impovaratorul impozit pe salariu si de pretul in bezmetica crestere al benzinei, cresterea aceasta a TVA va fi resursa principala a unui buget irosit aiurea sau acoperind goluri pe care puterea nu are curajul sa le inlature. De ce spun ca discutia pe aceasta tema e un circ, cu roluri dinainte distribuite si cu replici scrise de altii? Pentru ca masura se va lua, indiferent de argumentele contra, ea fiind ultima solutie pentru diminuarea esecului celebrului impozit de 16%, cel care n-a facut altceva decat sa scoata bani din buzunarele celor care n-au si sa bage in cele ale celor care au.
La o privire mai atenta, jocul devine transparent: vine, mai intai, ministrul de Finante si zice ceea ce n-a zis niciodata Alianta in campanie: va fi necesara marirea TVA. Vine apoi presedintele si in declaratii de export da ca inevitabila masura in scopul acoperirii costurilor integrarii. Apoi, premierul accepta si el, cu jumatate de gura, ideea. Ei bine, acum se pune in miscare aparatul propagandistic: Boc, ca un copil neascultator, zice ca nici nu vrea sa auda de asa ceva, cel putin partidul sau. Sare si Videanu si, pe baza unor calcule doar de el stiute concluzioneaza ca masura nu e necesara. Intervin si alti cativa locotenenti majori si sergenti politici care intaresc ideea.
Piatra a fost insa aruncata si ea se afunda bolborosind in ciuda incercarilor comice ale salvatorilor de ocazie. Ea va ajunge la fund, bine-mersi, pe la sfarsitul anului, cand colectarile de dari vor deveni tot mai dificile si cand iarna - care cum bine stim, nu e ca vara - va ridica in fata guvernantilor un munte de probleme insolubile. Si poporul, ca de obicei, se va resemna, amintindu-si ca inca din vara i s-a fluturat prin fata ochilor aceasta perspectiva, care nu mai este o surpriza.