Punctul pe Y / luni 01 august 2005 Nr: 1639

Lacrimile lui Basescu

In antologia momentelor politice de tip catavencian se va inscrie, probabil, la loc de cinste, secventa in care co-presedintele Aliantei, Traian Basescu, se despartea, cu vocea inecata in lacrimi, de partenerul sau Theodor Stolojan, cel pe a carui fata trasa, palida, participantii la eveniment citeau cu ingrijorare desfasurari ulterioare dramatice.
Momentul poate fi catalogat, fara ezitare, ca unul dintre punctele nodale ale evolutiei politice de la acea vreme, cu rol hotarator in rezultatul final al alegerilor. Formula pe care a mers pana atunci Alianta era: Stolojan - presedinte, Basescu - prim-ministru! Evident, daca se castigau alegerile. Or, sondajele de la timpul respectiv, desi marcau un serios avans al Aliantei, nu ii confereau prima sansa. Vulnerabilitatea formulei tinea chiar de optiunea prezidentiala: Stolojan fusese un premier considerat bun, care daduse lectii de rezistenta in fata ofensivelor sindicale si care gestionase relativ corect pregatirea alegerilor generale din '92. Inflexibilitatea sa facuse buna impresie si aceasta l-a insotit de-a lungul timpului, el fiind vazut aproape cu regularitate ca o solutie de rezerva. Desi de extractie social-democrata, trecerea sa in tabara liberala a reprezentat o buna solutie de supravietuire pentru un PNL marcat de exercitiul dezastruos al guvernarii din '97-2000. Cu performante modeste de-a lungul noului ciclu electoral PNL si-a gasit o noua identitate in varianta aliantei cu PD, scorul aliantei fiind substantial superior celui aritmetic al celor doua partide. Avand in Basescu o locomotiva de imagine si in Stolojan una de autoritate, ADA a tatonat indeaproape buldozerul PSD pana la momentul in care sondajele si analizele au aratat mai clar handicapul pe care Stolojan il avea fata de Nastase la prezidentiale. Si atunci s-a produs show-ul lacrimogen al despartirii de Theodor Stolojan, victima santajelor unui regim 'ticalosit' si aflat, din aceste motive, pe marginea unui epilog funebru.
A fost o piesa magistral jucata si regizata. Dar una falsa. Privita astazi, ea 'suna ca dracu' si cea mai apropiata paralela care imi vine in minte este cea a unei alte secvente celebre: in studioul 4, in asteptarea deschiderii emisiunii TVR, 'regizorul' Caramitru ii da indicatii (surpinse pe pelicula!) lui Dinescu: 'Mircica, fa-te ca lucrezi!'
'Traiane, fa-te ca suferi!' - ar putea fi genericul unui moment despre a carui productivitate merita sa se mai faca analize. Despre consecinte - deocamdata se cunosc.