De luni de zile romanii - in special categoriile cele mai defavorizate - constata pe pielea lor ce inseamna 'criza sanatatii'. Aceasta se reduce, in ultima instanta, la decalajul dintre fondurile pe care le aloca statul pentru medicamente compensate si nevoile reale ale populatiei. Si nici macar la asta, daca ne gandim bine, pentru ca problema sta nu atat in insuficienta fondurilor, cat in proasta sau defectuoasa lor gestionare.
Criza sanatatii este, asadar, una manageriala. Obisnuiti sa avem medici in fruntea unui minister care nu acorda consultatii sau face tratamente, ne izbim de fiecare data de incapacitatea acestora de a-si depasi limitele profesionale si de a vedea fenomenul din afara lui. Singurul care a incercat acest lucru si a reusit, partial, a fost Ionel Blanculescu, fostul ministru al Controlului, in cele cateva luni de interimat in care a reusit sa scoata la iveala retelele de interese care fac ca banii alocati sa intre in buzunarele unor intermediari lacomi sau sa fie risipiti in achizitii si contracte fantasmagorice, de cele mai multe ori, de catre medici convertiti peste noapte in administratori.
Cred ca societatea romaneasca ar trebui sa depaseasca acest handicap si sa ajunga la faza in care medicilor sa le ramana suficient timp sa se ocupe de pacienti, iar administratia sa fie data pe mana unor oameni pregatiti special sa faca acest lucru. Atunci, poate, nu vom mai vorbi, ca acum, despre o 'criza a sanatatii', in care amestecam, de-a valma, lucruri fara legatura intre ele.
Sanatatea nu este in criza. Pentru ca tara dispune de un corp medical calificat si dedicat, in marea lui majoritate. Tentatia simplificarilor generalizatoare face ca de multe ori sa se arunce anatema asupra unei intregi categorii, datorita unor defectiuni individuale. Am avut, zilele trecute, nefericitul prilej de a face cunostinta, pe propria mea piele, cu sistemul. Spun 'nefericit' referindu-ma la conditia mea proprie, si nu la sistem. Pentru ca, avand orgoliul de a intra pe poarta Spitalului de Urgenta Floreasca in calitate de simplu cetatean-pacient (cum si sunt, dealtfel), m-am bucurat de toata atentia si de tot devotamentul celor cu care cazul m-a pus in contact. De la medicul dispecer, la medicii din camera de garda, la brancardieri, asistente si ingrijitoare, nu m-am simtit nici un moment ignorat sau pasat, intr-un iures care nu mai tinea cont de identitatea sau de eventuala calitate de persoana publica. Acest lucru, marturisesc, m-a impresionat si m-a facut sa cred cu tarie ca atata timp cat printre cei care se ocupa de sanatatea noastra se numara oameni ca dna prof. Maria Dorobantu, ca dr. Manuela Guran, Serban Balanescu sau Mugur Marinescu - ca sa-i pomenesc doar pe cei cu care m-am 'confruntat' direct - sistemul nu este si nu poate fi in criza.
Poate fi in criza, cel mult, gradul de responsabilitate al unor persoane nepotrivite aflate la locul nepotrivit.