Nu exista solutii perfecte pentru a implementa democratia. Democratia insasi este imperfecta, dar ceva mai bun societatea nu a reusit sa inventeze inca. Asa ca trebuie sa lucram cu ceea ce avem la indemana.
In 1990 am reinventat un sistem electoral. Diferit de ceea ce se petrecuse pana atunci, intr-o formula de o simplitate de cristal: candidati unici si dreptul de a spune „da”. Pana la un procent de suta la suta. Pluripartidismul a adus o complicatie: aveam de ales intre mai multe partide, e drept, foarte asemanatoare unele cu altele, cam cu aceleasi platforme, dar cu unele diferente. In cele din urma, alegerea s-a referit, aproape sistematic, la persoane, la carisma sau lipsa lor de carisma. Abia mai tarziu a inceput sa functioneze principiul apartenentei la o forta politica de un anumit tip. Optiunea pentru listele de partid a fost, in primii ani de democratie, una fireasca. Nu exista un alt mijloc de a departaja optiunile. Fiecare partid avea una sau mai multe „locomotive”, la remorca carora evoluau oameni ce abia dupa aceea urmau sa fie cunoscuti si perceputi. Asa cum era de imaginat, treptat si in liste si-au facut tot mai des loc candidati ale caror „jertfe patriotice - cel mai adesea financiare - trebuiau rasplatite. Sau candidati care trebuiau - din ratiuni superioare - pusi la adapost cel putin patru ani. Omul vota, dar abia dupa un timp constata ce-a votat. Si pe cine. Surprizele au fost inerente. Dar, trebuie spus, practic intreaga clasa politica actuala este rezultatul votului pe liste. Votul pe liste a permis consolidarea gruparilor ideologice (sau de interese) ca partide. Altminteri ar fi fost aproape imposibila coagularea actuala. Am plecat, in ’90 , de la un vreo 200 de partide, dintre care vreo doua duzini au intrat in primul parlament. Dar asta in conditiile existentei unui partid mare care si-a asigurat parghiile de putere. Imaginati-va, in parlamentul de astazi, 24 de partide, cu tot atatia lideri, cu tot atatea grupuri parlamentare, cu tot atatea optiuni divergente. Intregul sistem politic acual este construit pe principiul listei. Iar defectele sau inconvenientele sale nu deriva din principii, ci din proasta sau defectuoasa sa gestionare. Intrarea in parlament sau in consiliile locale a unor neaveniti sau arivisti nu este consecinta principiului, ci a aplicarii lui. In loc de a se lucra pentru corijare si pentru perfectionare, acum se scoate practic patul din casa pentru a se pedepsi consoarta cu apucaturi pacatoase. A fost mult mai simplu pentru toata lumea sa accepte - pentru a aparea drept „corect politic”- un alt principiu, decat sa se perfectioneze cel existent. Uuninominalul va fi la fel de defectuos ca si lista, daca la baza functionarii lui se vor pune aceleasi procedee politicianiste. In locul unor neaveniti vom avea altii. In plus, o buna perioada, pana cand va incepe sa-i fie inteles mecanismul, lumea va trai intr-o confuzie, suportadu-i consecintele.
Trecerea de la lista la uninominal - un model de conformism si de oportunism care va marca mersul impleticit al politicii pentru o buna perioada de acum incolo, ridicand semne de intrebare fata de capacitatea de a ne insusi principiile elementare ale democratiei. Este, pana la urma, un exercitiu de alchimie, din care nu va rezulta „metalul pretios” la care visam.