Punctul pe Y / miercuri 28 noiembrie 2007 Nr: 2088

Inceputul sfarsitului pentru Basescu?

M-am asteptat ca, dintr-un moment in altul, din colturile ochilor presedintelui sa izvorasca lacrimile. Aceleasi lacrimi pe care le-a varsat la defectiunea lui Stolojan si care i-au asigurat rampa de lansare pentru preluarea stafetei - in 2004. Presedintele si-a stapanit lacrimile, dar nu si-a putut ascunde amaraciunea fata de ingratitudinea „romanilor”, care au tratat atat de superficial o problema de maxim interes: votul unimominal in doua tururi.
Traian Basescu are fibra de castigator. Nu a pierdut niciodata pana acum, de fiecare data cand s-a aflat in competitie reusind sa reduca spectaculos decalajele si sa rupa panglica de sosire, la fotografie, gratie pieptului scos in fata. Acest palmares l-a facut sa creada ca nu poate sa piarda. Nimic. Ori, de mai bine de un an Basescu pierde sistematic, fara sa-si dea seama. A pierdut in confruntarile cu Tariceanu, care a ajuns sa declare (putea fi imaginat asa ceva cu doar doi ani in urma?) ca nu-l intereseaza „bazaconiile lui Basescu”. A pierdut in disputa cu politicienii care au reusit sa-l scoata o luna pe tusa, precedentul referendum neputand fi calificat ca o victorie. A pierdut, acum, in fata propriilor sale ambitii. Facand din acest vot uninominal o miza de „viata si de moarte”, a fost nevoit sa asiste la naruirea iluziei ca in confruntarea cu clasa politica corupta si nereformata, are in „romani” un aliat de nadejde. Ori „romanii” pur si simplu l-au abandonat acum, punandu-l in situatia delicata de a constata ca increderea in el a coborat pana la un nivel critic. Ambitia de a bate guvernul cu propriile sale arme, neavand insa atu-urile executive, l-a obligat sa constate ca eforturile sale de „constientizare” au fost zadarnice. A inteles pana si faptul ca, chiar de ar mai fi avut vreo luna la dispozitie, n-ar fi putut determina o mobilizare eficienta a votantilor.
Vinovat de aceasta infrangere nu este nici Guvernul - care i-a pus constant piedici - si nici „romanii” - care l-ar fi abandonat. Vinovat este el insusi, victima a convingerii ca pe orice pune el mana, infloreste. A mizat eronat, in primul rand, pe agatarea referendumului de alegerile europarlamentare. Si pentru un novice in ale politicii, nu doar pentru consilierii sai, era limpede ca europarlamentarele nu pot fi un vehicul, ba din contra. Interesul extrem de scazut pentru acestea a tras in jos si referendumul. Era greu de imaginat ca oamenii vor iesi din casa doar pentru referendum, boicotand europarlamentarele. S-a intamplat exact invers. A doua eroare a constituit-o personalizarea acestei mize. Electoratul n-a mai vazut in votul uninominal un instrument de purificare politica, ci unul prin care Basescu doreste sa-i dea la cap lui Tariceanu. Refuzand sa gireze o confruntare de orgolii, votantii au sacrificat principiul. Uninominalul, devenit „uninominalul lui Basescu” a ingropat, poate definitiv, aceasta idee si efectele pe care le-ar fi putut avea.
Invalidarea referendumului nu inseamna doar o infrangere temporara, cu efecte doar asupra ego-ului basescian. Ea poate sa insemne un inceput al sfirsitului sansei acestuia. Popularitatea sa se afla deja pe un tobogan - dovada audientele scazute ale prezentelor sale televizate sau putinatatea „romanilor” de la intrunirile electorale - si nu este de exclus ca ea sa antreneze si importante procente de incredere. Chiar daca dl Iliescu are dreptate cand spne ca „acum Basescu nu poate fi batut”, in cei aproape doi ani care ne despart de viitoarele prezidentiale, invincibilitatea sa poate sa devina amintirea unui mit.