Punctul pe Y / sâmbătă 08 septembrie 2007 Nr: 2028

Dezmeticirea TVR-ului?

Desi n-a fost inca definitivat pe post, dl Sassu pare a fi inteles deja care sunt problemele postului public de televiziune. Probleme cronice, a caror radacina se afla in chiar noua conditie in care acesta s-a trezit dupa Revolutie. Vreme de vreo 4 ani, cat a fost singura pe piata audiovizuala, Televiziunea publica si-a premis sa evolueze fara vreun program, pe valul actualitatii si al bataliilor acerbe pentru controlul sau. Pentru ca Televiziunea a ramas, in toata aceasta perioada, principalul vector de influenta mass-media cu cea mai mare forta de penetrare in constiinta publica. Avand ca locomotiva Departamentul de Stiri, institutia din Dorobanti nu si-a pus, pe acest parcurs, probleme privitoare la reformare, perfectionare si nici macar la concurenta. Aceasta era angrenata, prin monopolul pe care l-a detinut pana la crearea CNA si la democratizarea undelor herziene pe care au inceput sa se insinueze, la inceput timid, iar apoi in forta, televiziunile private alternative, intr-o cursa de una singura! Prima bresa a facut-o SOTI, o injghebare modesta si mult prea partinitoare pentru a putea deveni credibila, care nu a facut decat sa sublinieze decalajul de calitate si performante dintre institutia de stat si ce putea sa dea, la acea ora, initiativa privata. Alegerile din 1992 au fost ultimele in care cuvantul decisiv l-a avut Televiziunea Romana. In 1996 aparusera deja pe firmament mai intai Tele 7 abc - cu echipamente germane la mana a doua, aduse de Marcel Avram -, apoi ProTv, cu un debut exploziv, purtand marca americana a CME-ului si Antena 1, prima institutie suta la suta romaneasca in domeniu. Toate acestea si-au tras resursele umane si tehnice din bagajul acoperitor al Televiziunii publice. A fost perioada marelui exod de cadre si a bascularii in jos pe scara audientei a postului care, nu demult, o controla autoritar. Alegerile din 1996 si 'schimbarea' au purtat din plin amprenta diversitatii mesajelor pe care o permitea un audiovizual pe care fortele politice si-l impartisera deja. De aici a plecat lungul drum de bejanie pe care Televiziunea publica, cu o schema uriasa, cu resurse enorme, dar prost folosite si cu manageri lipsiti de har, l-a parcurs, tarandu-se, pe la mijlocul plutonului, in urma noilor vedete si in mijlocul puzderiei de outsideri creati de felurite interese, dintre care prea putine erau comerciale. Televiziunea publica s-a trezit ca, in disputa cu restul competitorilor, nu prea mai are instrumente. Si atunci, a ales varianta cea mai paguboasa: sa-i concureze cu armele lor. A fost, din capul locului, un razboi pierdut, tabloidizarea nepotrivindu-se nici cu profilul si nici cu publicul sau. Dl Sassu a realizat si el acest lucru, iar acum isi bate capul sa descopere veritabilele atu-uri ale TVR, care tin, probabil, de traditie si de publicul captiv.