Punctul pe Y / marşi 17 iulie 2007 Nr: 2001

Modelul indian

In urma cu vreo patru ani am insotit o delegatie oficiala care facea o vizita in India. Şara mare, cu potential economic remarcabil, dar si cu un mare procent de saracie in cadrul miliardului sau de oameni.

Am vazut atunci un lucru remarcabil: toate masinile oficiale folosite inclusiv de presedinte si de primul-ministru aveau o vechime remarcabila. Erau produse in tara, erau bine ingrijite, dar inspirau un aer vetust. Obisnuit cu defilarea de masini supermoderne de la noi, mi-am exprimat nedumerirea fata de niste confrati locali de breasla. Acestia mi-au explicat ca nu vreo reglementare anume, ci bunul simt al demnitarului il face sa foloseasca aceste masini care nu intra in conflict cu perceptia oamenilor fata de guvernanti, care trebuie sa demonstreze modestie si grija fata de imaginea pe care o prezinta in fata oamenilor.

Mi-am amintit aceste lucruri citind stirea potrivit careia Administratia Prezidentiala si STS-ul tocmai si-au cumparat masini noi, de lux, de peste un million de euro. Este doar o secventa din frenezia cu care institutiile publice dau iama in oferta automobilistica de ultima ora. Prefecturile au considerat ca nu se mai pot descurca fara cate un Tuareg de teren de ultima generatie, in valoare de peste 50.000 de euro bucata. Pana si directorul unui muzeu din Iasi nu mai putea trai fara o masina de teren luata din bani publici, ca sa nu mai amintim ca fostul ministru al invatamantului isi trasese pe blat un Audi de peste 60.000 de euro pe care-l tinea in garaj de frica sindicalistilor din invatamant. Legislatia si reglementarile din domeniul administratiei publice sunt extrem de relaxate si de generoase. Constructorii si importatorii straini prospera pe seama statului, care este cel mai pretentios, dar si cel mai generos client. Asta in timp ce productia interna este ocolita cu strambaturi din nas, iar falimentul uzinei de la Craiova poate fi pus direct pe seama refuzului autoritatilor de a da prioritate productiei interne. ‘Daciile’ si ‘Daewoo’-urile au fost considerate depasite, sub nivelul pretentiilor celor aflati in trecatoare functii, de la care doreau sa mulga toate beneficiile posibile. In putine tari, din Europa cel putin, diferentele dintre clasa conducatoare si cea a celor condusi au fost abordate cu o ostentatie si o lipsa de bun simt mai mare ca in Romania. O tara care se scarpina prin toate buzunarele pentru a mari spre cota decentei punctul de pensie, nu are nici o problema cand e vorba sa etaleze luxul de stat si de partid. Dintre multele modele la care am tras inutil cu ochiul, n-ar fi rau sa ne oprim putin si asupra celui indian. Macar asa, ca un memento…