Punctul pe Y / luni 25 iunie 2007 Nr: 1984

Democratizarea audientei

Am abordat, recent, subiectul intr-o emisiune gazduita de TVRM - ‘Romania de Maine’. Un canal cultural, educativ, cu tinte care ies din sfera comercialului banal care invadeaza pe zi ce trece audiovizualul, sub privirile pline de bunavointa ale sinecuristilor de la CNA. Cand s-a dat legea audiovizualului, in ’93 sau ’94, peisajul nu era deloc populat. TVR domina linistita audienta, ciupita stangaci de un SOTI menit parca sa arate ce inseamna neprofesionalismul. A venit apoi ‘canalul 38’ al lui Sarbu, ca o trambulina de lansare pentru viitorul PRO TV si, exploziv, Tele7abc. Retelele de cablu isi intinsesera deja paienjenisul peste toata tara si figuram deja printre cele mai cablate tari din Europa, cu un spectaculos 80%. Pe aceasta saracie de date, Legea Audiovizualului a adus ce putea si ce stia, ramanand la stadiul unei radiografii a momentului. De atunci dateaza una dintre lacunele majore ale legii: nefireasca libertate lasata operatorilor de cablu in a decide pe cine baga si pe cine nu in grila pe care o transmit catre abonati. Evident ca pe atunci nu se punea problema netrasmiterii unor posturi romanesti.
Astazi se pune. Sunt cel putin o duzina de noi posturi romanesti care n-au loc pe cablu, in timp ce se transmit canale turcesti, nemtesti, unguresti pentru care nu se face nici traducere, cum mai zice legea. Concentrarea care a avut loc in acest domeniu a dus la pozitii de monopol pentru doua-trei companii care-si impart discretionar piata. Cel mai adesea, motivul care se invoca de catre operatori este ca noile posturi n-au audienta. De unde sa aiba, daca nu sunt transmise? Deasemenea, legea a omis orice precizare legata de rolul social, cultural si educativ al programelor. Acestea sunt primele sacrificate, in fata ofensivei tabloidismului video.
Si un alt aspect: audienta. Exista o concurenta aproape salbatica intre posturile principale, pentru castigarea de audienta si, implicit de contracte de publicitate. Daca ideea ‘audientei de post’ era o realitate a primilor ani in care s-au facut masuratori, lucrurile s-au schimbat. Audienta s-a democratizat si s-a deplasat spre nisele tipurilor de emisiuni. Exista o audienta puternica ce nu tine cont de canal. Nu mai exista fanatici ai unui post care arunca telecomanda si raman 24 de ore prizonierii acestuia. Telecomanda sanctioneaza prompt orice lipsa de calitate. Or, acesta mi se pare ca e primul lucru de care ar trebui sa se tina cont in crearea de noi ierarhii, mai realiste si bazate pe criterii mai productive in ceea ce inseamna cultura si civilizatie.