Punctul pe Y / sâmbătă 23 iunie 2007 Nr: 1983

Strania cultura a aluminiului din Baragan

In 34 de judete din 43 a fost declarata starea de calamitate. Anul asta - pana acum cel putin, Dumnezeu a fost, parca, mai binevoitor fata de noi, scutindu-ne de ceea ce devenise aproape o traditie. Inundatiile. Inundatiile in valuri succesive, incepute cand inca mai e la datorie iarna si sfarsite odata cu sarbatorile de iarna.
Dumnezeu nu ne-a mai dat apa cu prisosinta. Ne-a luat-o. Pamantul, insetat, s-a uscat ca-n Africa, iar culturile s-au palit si si-au dat duhul pe cea mai mare suprafata neirigata din Uniunea Europeana. Ideea udarii porumbului cu cana, lansata pe vremea lui Ceausescu tot intr-o vara ca asta, e o aiureala. Țaranii privesc impietriti cum soarele le spulbera si ultima nadejde de a pune ceva in hambar pentru iarna. Intr-o economie autarhica precum a noastra, in care taranul nu cumpara decat ce nu-si poate produce el, in gospodarie, perspectiva este mai mult decat sumbra. In urma cu 61 de ani, o seceta asemanatoare a facut mii de morti de foame (!) si a facut sa plece in bejenie, in cautarea unei bucati de paine, zeci, sute de mii de oameni.
Abia se terminase razboiul si tara fusese cotropita de invingatori, si ei flamanzi, dar deloc dispusi sa flamanzeasca in continuare pentru cei invinsi. Probabil ca astazi nu va mai muri nimeni de foame, Doamne Fereste, dar proportiile dezastrului ne fac sa ne gandim ca, la urma-urmelor, nimic nu s-a schimbat fundamental intr-o tara pe care progresul si civilizatia n-au scos-o de la cheremul vremii. Țara se usuca cu raurile pline de apa - asta este tragedia. Tot ceea ce s-a incercat pe vremea lui Ceausescu, in materie de irigare, s-a dus pe apa sambetei intr-un an sau doi in care taranul roman si-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a ceea ce-i rapise statul comunist, printr-o actiune bezmetica si iresponsabila de distrugere a retelelor si a statiilor de pompare. Arheologii mileniilor viitoare vor trai o mare enigma dezgropand sutele de tevi de aluminiu puse la pastrare in fundul gradinii in nadejdea unei intrebuintari incerte si vor decreta zona Baraganului ca leaganul unei ciudate culturi a aluminiului.
Acum, apa n-are prin ce sa curga ca sa ajunga la ogoarele acelorasi tarani, canalele sunt infundate, statiile de pompare au ramas doar ca amintiri, iar Guvernul face planuri mari de integrare a agriculturii romanesti in aceea a continentului.