Punctul pe Y / joi 07 iunie 2007 Nr: 1969

De ce n-avem ambasadori?

Proaspata membra a Uniunii Europene, Romania pare a fi renuntat deja la propria sa politica externa, in ideea ca are Uniunea grija de treaba asta. Altfel nu s-ar putea explica faptul ca atunci cand are nevoie mai mult ca oricand de a-si afirma interesele in arena internationala, tara noastra este lipsita de instrumentele elementare necesare: ambasadorii.
Nu este o noutate. Aproape constant, in majoritatea timpului, Romania a fost lipsita - in ultimii 17 ani - de titulari pentru cele mai importante posturi. Ambasadorii nostri au fost numiti cu mari intarzieri si retrasi cu suspecta usurinta. Aproape niciodata nu s-a reusit sa se asigure consensul politic nici macar in interiorul formatiunilor care au guvernat singure, fara sa aiba nevoie de acordul vreunui partener. Faptul ca in momentul de fata Romania nu are ambasadori numiti in Statele Unite, Franta si Germania nu trebuie sa ne mire. Nu trebuie sa ne mire nici faptul ca nici dupa doi ani, ambasadorul trimis de Basescu la Moscova nu a fost primit de Putin pentru a-si prezenta scrisorile de acreditare. Atata timp cat postul de ministru de Externe a fost disputat vreme indelungata de presedinte si premier, soldandu-se cu o sesizare catre Curtea Constitutionala si cu o numire a actualului ministru doar prin artificiul unei restructurari de guvern, nimic nu trebuie sa ne mai mire. Nici macar faptul ca, pe linia sa de actiune originala, Basescu a incercat sa trimita la Londra si Washington doi cantareti in strana care habar n-au de diplomatie, nici macar cat Cioroianu.
Lipsita de instrumente si blocata de disputele interne, politica externa romaneasca este admirabila, dar lipseste cu desavarsire. In afara catorva initiative fantasmagonice purtand semnatura ‘Basescu’, nimic important nu se intampla, Romania plutind in deriva pe oceanul pe care se produc in permanenta grupari si regrupari in formatia care stabileste coordonatele politicii mondiale.