Punctul pe Y / sâmbătă 19 mai 2007 Nr: 1954

Interimarul

Sa-l lasam astazi pe dl Traian Basescu sa-si vada de referendumul lui. Pentru ca e al lui, dedicat in intregime. Iar pana diseara, cand vom afla daca ne va mai fi sau nu presedinte in continuare, sa vorbim putin despre cel care i-a tinut locul (al lui sau al altuia) pret de mai bine de o luna, de cand cei ‚322’ de odiosi au luat sinistra decizie.
Nicolae Vacaroiu este o figura aparte in politica romaneasca. Este, poate, dupa Ion Iliescu, cel mai ‚titrat’ politician al vremii: a fost patru ani premier, iar alti 6, presedinte al Senatului si al doilea om din stat, pozitia de pe care a si acces la acest ‚exercitiu democratic’ prin care si-a adaugat numele pe lista celor care au condus tara, mai indelung sau mai putin.
Daca ar fi sa ne luam dupa gazetele umoristice care au produs un cliseu trainic in a-l califica pe dl Vacaroiu drept un vajnic consumator de tarii si nimic mai mult, ne-am afla intr-o mare dilema: cum de s-a putut ca un astfel de personaj sa pacaleasca atata vreme pe toata lumea si sa ocupe demnitatile la care n-ar fi avut dreptul? Lucrurile nu stau, insa, asa. Spre dezamagirea amatorilor de etichete definitive, Nicolae Vacaroiu nu numai ca nu este marcat de viciul care-i controleaza pe alti politicieni la varf (nu spun nume), dar este pasionat de sporturi, pe care le practica cu regularitate, si de lecturi. Persoana profund echilibrata, cu un bun simt iesit din comun, actualul presedinte interimar isi datoreaza o buna parte din notorietatea negativa faptului ca, atunci cand a fost prim-ministru, era mai preocupat de ceea ce avea de facut, decat de cultivarea propriei imagini. L-a ‚ajutat’ in acest sens si aproape inexistentul compartiment de profil, de la vremea respectiva, lucru din care au tras concluzii utile un Nastase (supra-ponderal) sau un Tariceanu (tardiv). Daca episodul premieratului ar fi fost o intamplare, nu acelasi lucru se poate spune despre presedintia Senatului. Vacaroiu nu numai ca a fost reales in aceasta functie, dar a si rezistat in ea, cu toata dorinta de schimbare a noii puteri. Nu numai ca adversarii nu l-au dat jos, ca pe Nastase (e drept, cu concursul prietenilor), dar l-au si sustinut, tacit, cu convingerea ca unul mai bun nu au (sa-l fi pus pe Berceanu in loc era sinucidere curata).
Dar, cred ca Vacaroiu si-a demonstrat din plin calitatile de echilibru si bun simt chiar pe perioada scurta a interimatului, cand colaboratorii lui Basescu au avut prilejul sa vada ca se poate lucra cu el fara stres si decizii aiuritoare. Ceea ce ii va crea succesorului sau - daca va fi acela despre care mai toata lumea e convinsa - o mare problema…