Punctul pe Y / miercuri 09 mai 2007 Nr: 1945

Campionul iluziilor si al dezamagirilor

Pe vremea cand eram tanar si reporter la ‘Informatia Bucurestiului’, Octavian Paler era unul dintre varfurile profesiei. Si al politicii care, in unele zone avute cu precadere in vedere de propaganda de partid, se suprapunea peste gazetaria vazuta ca o varianta a activismului. Spre deosebire, insa, de majoritatea politicienilor vremii, Paler avea faima de om subtire, cultivat, autor de carti despre arta in care ocolea iscusit capcanele ideologice. Era in acelasi timp membru (supleant, parca) in CC si se spunea despre el ca, alaturi de Dumitru Popescu, reusise sa intelectualizeze discursul politic, sa introduca formule noi, mai putin ‘lemnoase’ in exprimarea atasamentului si increderii si sa dea, inclusiv gazetariei pe care o faceau oamenii lui, o fata ceva mai umana. De la aceste calitati i s-a tras si dizgratia din ultima perioada a regimului comunist, cand s-a aplecat, cu toate resursele, asupra cartilor si a scrisului.
Dupa Revolutie a fost printre primii intelectuali care s-au implicat in lupta politica, de fiecare data de partea celei despre care credea ca este detinatoarea adevarului democratiei. Si, de fiecare data, deceptionat, s-a transformat in cel mai aprig critic al celor de la care asteptase implinirea idealurilor noii societati fara succes. Iconoclast, prin structura, s-a numarat printre cei mai acerbi contestatari ai lui Ion Iliescu, pe care l-a considerat prea legat de comunismul de care el si altii se eliberasera mai timpuriu si mai total, pentru ca, intr-un final sa mearga la urne si sa-l voteze de spaima unui altfel de curs al democratiei. S-a manifestat activ de partea Conventiei si a lui Constantinescu, sfarsind prin a-i dezavua si pe unii si pe altul. Nici Basescu n-a scapat atentiei sale, preferandu-l lui Nastase si neimaginandu-si ca acesta se va transforma in personajul pe care vreme de doi ani n-a incetat sa-l acuze si sa-l ridiculizeze pentru propensiunile sale totalitare. Om al tuturor sperantelor si al tuturor dezamagirilor, Paler n-a incetat, in scrisul si, mai la urma, in vorbitul sau, sa-si ascunda erorile sau sa le scuze. Le-a recunoscut cinstit, asumandu-si statutul de om supus iluziilor si greselii. Din care a reusit sa traga, intotdeauna, concluzii valabile, constituindu-si coerent pledoaria pentru valorile societatii democratice.
Paler a trecut in nefiinta. Lasa in urma sa o opera si un crez. Si un loc gol in tribuna celor nedispusi sa asiste in tacere si fara comentarii, la spectacolul, uneori pasional, alteori grotesc, al politicii.