Punctul pe Y / vineri 20 aprilie 2007 Nr: 1923

Cacealmaua

Cand s-a aratat marti in fata presei, cu dorobantii si cu drapelul in spate si a afirmat, sigur pe el, ca daca va fi suspendat, in urmatoarele cinci minute isi va da demisia, lipsind astfel natia de aportul pretioasei persoane, ex-presedintele proceda in stilul sau propriu de pokerist, facand o cacealma. Dupa cum arata si cum rostea, parea ca are in mana cel putin o chinta reala, cu care urma sa spulbere cartile parlamentului. Miercuri, la urmatoarea aparitie, isi evalua ceva mai grijuliu cartile: tonul si avertismentul erau de-o chinta oarba si ar fi fost dispus la un pas-parol. Joi s-a dovedit ca n-avea, probabil, decat doi septari. Cele cinci minute de dupa anuntarea rezultatului votarii au trecut si nu s-a intamplat nimic. Apoi orele s-au scurs una dupa alta si Traian Basescu n-a dat nici un semn…
Este prima cacealma care nu-i tine. Cariera sa politica s-a compus dintr-o succesiune de astfel de manevre norocoase. A blufat si cand si-a dat demisia din parlament in 1996, pentru a se pune la dispozitia justitiei, pentru clarificarea problemei flotei, nelamurita nici pana in ziua de azi. A blufat si cand a antrenat demisia guvernului pentru a-l da jos pe Ciorbea. A blufat si cand a perorat in legatura cu furtul de voturi la prezidentialele din 2005. De fiecare data, cei din fata sa l-au crezut si n-au platit. Pierzand.
De data aceasta Basescu a intalnit parteneri de joc mult mai decisi sa-i ia banii. Acestia nu s-au mai lasat impresionati si i-au dat ‘sec’ cerand sa-i vada cartea. Nici n-a mai aratat-o.
Episodul consumat joi nu are nimic dramatic in el. Este, pur si simplu, bifarea unui nou exercitiu din abecedarul democratiei. Asa cum am experimentat alternanta la putere si ‘concubinajul’ politic, acum am exersat suspendarea unui presedinte. Democratic si constitutional. A fost, daca e sa o luam si asa, o noua victorie a democratiei ca notiune. Pentru prima data in istoria Romaniei un sef de stat isi inceteaza activitatea fara a i se taia capul sau a fi impuscat.
Intr-o maniera pe care nu poate sa o acuze sau sa o reproseze altcuiva decat siesi. Pentru ca prin aproape tot ceea ce a facut in acesti doi ani si ceva, Traian Basescu si-a trasat cu precizie aproape, evolutia meteorica pe firmamentul politicii. El nu este victima adversarilor - pe care a stiut sa si-i faca ca nimeni altul - ci al propriilor sale carente de caracter si al deficitului cultural. A fost o palarie prea mare pentru el. A preferat sa umble cu capul gol si asta l-a umplut de cucuie. Ultimul ii poate fi chiar fatal.