Punctul pe Y / miercuri 31 ianuarie 2007 Nr: 1879

Adio, dar raman cu tine!

Daca ar fi sa caut un precedent la ceea ce s-a intamplat luni, in cei 17 ani de cautari democratice, acesta nu poate fi altul decat anuntul facut de Stoica, in 2000, cum ca Partidul National Liberal se va prezenta la alegeri cu liste proprii si cu candidat propriu la presedintie. Adica nu cu Emil Constantinescu si nici cu taranistii, si unul si altii fiind considerati, deja, un balast politic. Anuntul lui Stoica a generat o reactie scarbita din partea presedintelui care, lipsit de suport electoral, si-a anuntat la randul sau intentia de a nu mai candida pentru un nou mandat, dand cale libera celor vreo 11 veleitari care au incercat atunci sa-l concureze pe un Ion Iliescu, desprins cu mult inainte in castigator. Cam acelasi impact si urmari va avea decizia democratilor de a merge singuri in alegerile pentru Parlamentul European. A fost o lovitura dura, in moalele capului, pentru colegi de Alianta care n-au crezut nici un moment ca baietii lui Basescu vor impinge tupeul pana acolo incat sa semneze unilateral actul de deces al formulei castigatoare din 2004. Din ploaia de argumente si de acuze care au curs si de o parte si de alta dupa anunt, se desprind cateva idei-cadru: subterfugiul la care au apelat democratii, invocand faptul ca acordurile bilaterale nu aveau in vedere alegerile europene, ci doar cele nationale; ca aceste acorduri raman valabile, asa cum s-a convenit, pana in 2008 si ca aceasta optiune nu afecteaza in nici un fel relatia dintre parti. Dovada - decizia recenta de a ramane la guvernare alaturi de liberali! De cealalta parte, liberalii fredoneaza deja prohodul Aliantei, acuzandu-i pe Boc si compania ca de data asta n-au mai rezistat presiunilor prezidentiale si ca decizia luata este rezultatul influentei directe a presedintelui. Care este adevarul? Adevarul este, ca intotdeauna, pe la mijloc! In fata perspectivei ciondanelilor traditionale, cu privire la paritatea pentru viitoarele liste europene, cand liberalii n-ar fi renuntat la pretentiile lor de hegemonie, democratii au preferat sa faca acest test cu toate riscurile de rigoare. Mai ales ca perspectiva era de a nu putea pierde mai mult decat ar fi obtinut din negocieri. In plus, au un nesperat prilej de a-i pune pe liberali in fata faptului implinit, nici un sondaj neputand sa dea o situatie mai clara si mai obiectiva decat alegerile insasi. Iar acest rezultat va constitui, in mod obligatoriu, punctul de plecare intr-o eventuala noua negociere a paritatii pentru listele Aliantei in 2008. Cel mai probabil, lucrurile vor sta in felul in care istoria ne-a obisnuit deja: democratii se vor salva, la viitoarele alegeri, asa cum s-au salvat liberalii in 2000, aruncandu-i peste bord pe taranisti. De data aceasta ei vor fi cei care le vor lua locul, cu seninatatea cu care taranistii au facut-o la vremea respectiva, din orgoliu prostesc si lipsa de ratiune, chiar daca guvernarea va supravietui acestui soc, nu-i va supravietui o formula care se dovedeste pe zi ce trece tot mai putin viabila. Democratii isi iau ramas bun de la liberali, cu privirile spre Strasbourg, asigurandu-i in acelasi timp ca raman alaturi de ei...