Punctul pe Y / joi 18 ianuarie 2007 Nr: 1874

Biletelul versus Dosarelul?

Antanta cordiala din alegeri s-a transformat, treptat, intr-un soi de Verdun, unde partenerii de ieri se bat pentru suprematie: liberalii, baricadati in transeele rolului lor conducator in Executiv, iar democratii, pe tancurile diviziei prezidentiale. De la trasoare lansate la nimereala, tirul a devenit tot mai precis si loviturile mai dureroase. Ceea ce a parut multa vreme o disputa mentinuta la nivel verbal, devine o batalie pe viata si pe moarte politica. Episodul cu biletelul evocat de Elena Udrea nu poate ramane in categoria faptului divers. Probabil ca nici blonda consiliera si nici calvitianul sau patron n-au evaluat pierderile colaterale pe care putea sa le provoace aceasta petarda. Rezultatul este insa mult peste asteptari. Intr-o tara cu traditii democratice nu s-ar fi putut trece peste el fara sa cada niste capete. La noi nu vor cadea, probabil, decat niste epoleti. Acuza lansata de Elena Udrea ar mai fi putut fi inteleasa inainte de 1 ianuarie. Dupa, e mai complicat. Pentru ca este vorba, clar, despre cel putin o tentativa de trafic de influenta din partea premierului si una de favorizare a infractorului, in cazul presedintelui. Agatat inca in sistemul dambovitean al interventiilor prietenesti, Tariceanu n-a realizat, la momentul respectiv, gravitatea actului sau. L-a considerat o chestiune care se transeaza, daca nu intre prieteni, macar intre aliati. Nota bene: lucrurile se intamplau in prima parte a lui 2005, cand protagonistii pluteau inca in aburii euforiei postelectorale si cand relatia dintre ei nu incepuse inca sa fie marcata de tensiuni. In aceste conditii, este mai de inteles reactia neutra a presedintelui, care s-a multumit sa dea de-a azvarlita cu biletelul, in loc sa-l arhiveze (sunt convins ca el nu mai exista, altminteri ar fi iesit la iveala). Echivocul in care-l acopera presedintele serveste la tinerea premierului in sah: in cazul in care acesta are, sau are acces la dosarul prezidential de securitate (se pune tot mai mult semetia din ultima vreme a lui Tariceanu pe seama acestei polite de asigurare), i se poate arata, in replica 'pisica' roz! In America, episodul se lasa ori cu un impeachment, ori cu o demisie spectaculoasa a sefului Executivului. La noi se va lasa, cel mult, cu vreun 'pupat' in Piata Endependentei...'