Punctul pe Y / Friday 22 December 2006 Nr: 1863

Condamnarea comunismului

Cã sistemul comunist a fost unul dintre cele mai nocive din cele care au marcat istoria omenirii este un adevãr pe care nu mai era nevoie de vreo comisie pentru a fi confirmat. Suntem încã prea aproape de ceea ce s-a întâmplat, prea marcaþi pentru a putea sã avem o privire criticã cu adevãrat obiectivã. Este apanajul istoricilor Âsi al istoriei sã punã între ei Âsi evenimente spaþiul necesar decantãrii de emoþionalitate. Este cel puþin acesta motivul pentru care înclin sã cred cã opera 'comisiei Tismãneanu' este un simplu exerciþiu retoric, un soi de prestaþie la cererea clientului, menitã mai degrabã sã ne confere un bilet de liberã trecere decât un certificat de garanþie. Graba cu care a fost elaborat opul tismãnean, selecþia generatoare de suspiciuni a echipei (din care au fãcut parte, ne amintim, colaboratori distinÂsi al unora dintre instituþiile condamnate) pun sub semnul întrebãrii valoarea Âsi utilitatea acestui demers. Cel mai grav aspect, însã, îmi pare a fi acela legat de modalitatea în care a fost abordat subiectul: în locul unui proces al comunismului, bazat pe regulile clasice ale unei drepte judecãþi s-a preferat formula unei condamnãri apriorice. ÃŽn locul uneia de judecãtori, s-a format o echipã de procurori care au avut doar sarcina - simplã în condiþiile nu aveau sã facã faþã punerii pe cântar a concluziilor - de a aranja argumentele Âsi dovezile în funcþie de capetele de acuzare stabilite. Singurul lucru demn de remarcat ar fi acela cã comisia Tismãneanu a avut privilegiul sã facã un gest de care Comisia Europeanã s-a ferit. DeÂsi din ea fac parte doar þãri foste adversare ale sistemului comunist sau care s-au debarasat mai mult sau mai puþin paÂsnic de acesta, liderii europeni n-au considerat necesarã, în acest moment, o execuþie publicã, lãsând judecata Âsi - implicit - condamnarea, pe seama istoriei Âsi a istoricilor. Nu pe a politicienilor. Ca orice demers partizan, aceastã condamnare riscã sã-Âsi piardã din valenþele reale tocmai prin faptul cã poate fi consideratã, în primul rând, o modalitate de rãfuialã politicã, între grupãri sau formaþiuni adverse, unele cu rãdãcini mai adânci în trecutul regim, altele cu filiaþii superficiale, dar cu toatele descinzând din aceeaÂsi realitate comunã cu care au convieþuit în maniere diferite jumãtate de secol. Avem, desigur, nevoie sã ne lãmurim în legãturã cu trecutul Âsi cu prezentul nostru, inclusiv printr-o astfel de judecatã. Dar prin una fãcutã corect, profesionist Âsi fãrã patimã inutilã.