Punctul pe Y / joi 21 decembrie 2006 Nr: 1863

Legitimitatea revolutionara

Incerc sa evit a vedea lucrurile - ceea ce s-a intamplat in urma cu 17 ani - cu ochii de acum, cu ceea ce stim ca s-a intamplat si cum s-a intamplat. Care era atmosfera, in 21 decembrie 1989, dupa cele intamplate la Timisoara si stiind foarte putine lucruri si intr-o perceptie distorsionata. Era, insa, limpede un lucru: niciodata pana atunci regimul comunist din Romania nu fusese supus unei incercari atat de viguroase, atat de incredibile. Simplul fapt al unei revolte in masa parea de neconceput, in conditiile in care sistemul insusi era unul represiv, perfectionat in a preveni si impiedica orice forma de opozitie. In timp ce in jurul Romaniei se prabuseau ziduri ale totalitarismului, Congresul al-XIV-lea al partidului comunist paruse sa puna cruce oricaror sperante, perpetuand la infinit o forma de dictatura impotriva careia parea sa nu existe antidot. Si, totusi, la Timisoara, avusese loc incredibilul: oamenii se impotrivisera sistemului, cu o hotarare explicabila doar prin lipsa de reguli a unor astfel de evenimente. Ecoul represiunii amplificase datele prin cutia de rezonanta a posturilor de radio cu traditie in ascultarea 'subversiva' si se vorbea, in soapta, bineinteles, despre un numar incredibil de victime rezultate dintr-un macel irational. Parca spre a nu acorda evenimentelor importanta, Ceausescu plecase in Iran, pentru a se intalni amical cu cei care-l rasturnasera cu zece ani in urma pe prietenul sau, sahinsahul, lasandu-si 'locotenentii' sa rezolve problema. In seara intoarcerii din Iran, intr-o iesire la rampa fara precedent, Ceausescu ii atinsese pe cativa dintre membrii CPEX in fata camerelor TV, denuntand actiunea 'agenturilor' si a fortelor dusmane si dusmanoase. Apoi, in aceeasi maniera rupta de realitate, organizase mitingul din Piata Palatului, cel care avea sa fie detonatorul cursului ireversibil al lucurilor... Desi istoria nu se face cu 'daca', sa incercam sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca represiunea ar fi fost eficienta? Daca mitingul atent regizat l-ar fi mandatat public sa lupte impotriva agenturilor pe Ceausescu? Daca in loc sa erupa intr-un admirabil efort de eliberare, multimea s-ar fi intors cuminte acasa... A fost, cu adevarat, prima si definitiva condamnare a comunismului, chiar daca oamenilor nu le era prea clar faptul ca vor putea sa scape, cu adevarat, de teroarea ideologica si adesea fizica pe care o exercitase vreme de aproape o jumatate de secol, comunismul de import. Din evenimentele complexe, imposibil de regizat, a rezultat factorul ce a caracterizat pentru o lunga perioada, viata politica romaneasca: legitimitatea. Participarea la Revolutie, la formula sa intens mediatizata, a constituit certificatul de garantie al unei intregi pleiade de politicieni aflati in competitie directa cu cei care, intr-un fel sau altul pierdusera aceasta ocazie. A fost prima explicatie a Pietei Universitatii si, mai apoi, a primei alternante democratice la guvernare. Ea ramane si astazi un criteriu de care unii tin cu dintii, in timp ce altii il resping cu hotarare. Si probabil ca lucrurile nu se vor clarifica decat atunci cand va disparea, odata cu exponentii sai, aceasta nefericita falie din societatea romaneasca.