Punctul pe Y / marți 05 decembrie 2006 Nr: 1858

Solutia morala

Iata un fapt cu totul neobisnuit pentru politica romaneasca postdecembrista: un partid pleaca de la guvernare, de buna voie si nesilit de nimeni, invocand principii si lasand deoparte beneficiile si privilegiile care decurg din aceasta. Ceea ce parea multora o simpla sperietoare a devenit realitate, iar mereu invocata criza si perspectiva destramarii alcatuirii bizare pe care Traian Basescu a fortat-o, practic, sa preia comanda spulbera satisfactia celei mai importante realizari a intregii clase politice: aderarea la UE. Ironizata sau desconsiderata datorita procentelor de sustinere populara banuite, dar niciodata verificate practic, formatiunea lui Dan Voiculescu da o lectie practica de aritmetica electorala, in care multul este cel mai adesea insuficient in fata putinului vital. Fara zestrea obtinuta de umanistii-conservatori in concubinajul lor electoral cu PDSR-PSD, Alianta n-ar fi ajuns sa conduca Romania in decembrie 2004. Este aproape de inteles ranchiuna prezidentiala fata de 'solutia imorala', unica in masura sa faca din Tariceanu un premier portocaliu, in locul albastriului Nastase, care la vremea respectiva era pregatit sa-si continue macar mandatul de premier. Si este, poate, mai de inteles astazi, decat atunci, 'tradarea' conservatoare si decizia luata de Voiculescu, de a-si abandona tovarasii de alianta electorala in favoarea unei aliante la guvernare si de a evita o criza ale carei urmari sunt greu de evaluat acum. Povestea micului partid care produce efecte atat de mari in campia politica a inceput odata cu constituirea formatiunii umaniste, intr-o perioada in care esichierul politic parea definitiv impartit, iar exercitiul politic un divertisment al extravagantului autor. Prima sa participare la examenul urnelor, in cadrul unei aliante cu agrarienii lui Surdu si ecologistii lui Iorgovan, in '96, a avut un rezultat modest, mult sub cel estimat de liderii sai. In 2000, Voiculescu a inteles mai bine mecanismul si a intrat in compunerea unui 'pol social-democrat' cu Ion Iliescu, caruia i-a oferit atu-ul - destul de relativ - al componentei mediatice a trustului de presa pe care-l pastorea. Dupa dezastrul CDR-ist, victoria de atunci a venit parca de la sine si PUR-ul s-a trezit in Parlament. Dar acolo a trebuit sa suporte tutela arogant-condescendenta a fratelui mai mare, care nu i-a permis sa-si faca grup parlamentar propriu si i-a furat rand pe rand parlamentarii. In acest exercitiu, dominat total de PSD, PUR n-a prea avut istorie. A invatat insa cateva lucruri, intre care cel mai important pare a fi principiul strabun al infratirii cu dracul pana treci puntea. Daca n-ar fi fost rezultatul strans al alegerilor din 2004, poate ca nici istoria conservatoare nu ar fi fost atat de plina de evenimente. Asa insa, vreme de doi ani Voiculescu a tinut in sah Coalitia, incercand sa-si impuna cateva initiative menite sa-i aduca popularitatea necesara mergerii la urne de unul singur. Esecul celor doua proiecte - TVA redus la alimentele de baza si neimpozitarea profitului reinvestit - pot sa para simple pretexte. Ele insa ar fi putut aduce suficient capital electoral in cazul in care nu erau blocate tocmai de catre colegii de la putere. Iesirea PC de la guvernare poate sa constituie, indiferent de cursul evenimentelor, un atu important pentru o eventuala prezenta la urne inainte de termen. Ea poate insa, sa genereze si o relativa hemoragie de cadre nemultumite ca le-a fost taiat accesul la beneficii - iar masonul Chirovici este doar un prim exemplu.