Punctul pe Y / sâmbătă 11 noiembrie 2006 Nr: 1846

Vizitiul Flutur si tractionistul Stolojan

Disparut ca sters cu buretele de pe tabla politicii dupa triumful inregistrat in tranta sa personala cu gripa aviara, ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur isi iteste capul din banca politicii cu o declaratie in cel mai pur stil agrozootehnic: Partidul National Liberal are nevoie de Stolojan, ca sa traga la caruta liberala! Stolojan, Teodor Stolojan, este cel caruia tocmai i-au facut vant din partid pe motiv ca-l saboteaza atacandu-l din exterior - adica din staulul de la Cotroceni. Pentru ca, reiese limpede din declaratia dlui Flutur, ca Stolojan, Teodor Stolojan este considerat - iertata-ne fie nuanta figurativa a termenului - un bou, un animal de povara, bun sa traga inainte caruta in care Tariceanu si acolitii sai nu fac decat sa manuiasca biciul cu care-i sfichiuie pe trecatori si sticla din care se imbata cu apa rece a guvernarii. Nu e prima data cand Flutur, Gheorghe Flutur, intre altele si vice bun de gura al formatiunii componente a ADA se pune de-ancurulea curentului liberal. Cand a fost cu promisiunea de demisie a Tariceanului, suparat ca parlamentul a trantit fragilul si valorosul pachet clocit de doamna Macovei, Flutur impreuna cu pe atunci imaculata doamna Musca, Mona Musca, a amenintat ca daca acesta se razgandeste, 'demisioneaza'! N-a facut-o preferand sa ramana in fruntea bucatelor, lasand-o balta pe colega de protest, care a si ramas cu buza culturala umflata. Inca de pe atunci erau vizibile semnele magnetismului pe care-l exercita polul nord al Cotrocenilor fata de polul sud al Fluturelui, tot mai orbit de lumina festilei alimentate din pivnitele aprovizionate de fratele Voronin. Aceasta propensiune a ramas vizibila de-a lungul razboiului de gherila urbana care a opus cele doua factiuni, Flutur, Gheorghe Flutur fiind surprins tot mai des in noman'sland-ul dintre transee, cu pantalonii interesului in vine, sub lumina cruda a rachetelor trase de disidenti. Cu aceasta ultima incercare de mediere, ministrul Agriculturii nu face altceva decat sa demonstreze iscusinta cu care incearca sa joace rolul pasagerului asezat temeinic cu singurul sau fund in cele doua barci ale Puterii, in care vaslasii trag din rasputeri in directii diferite. Apelul de reconciliere si la revenirea lui Stolojan pe post de animal bland si eficient care, scapat de grija reproducerii ar trebui sa fie animat doar de aceea a traficului, este un exercitiu de natura sa evidentieze calitatile diplomatice ale mai marelui peste septelul national. Fara nici o sansa, in afara de aceea de a-i face pe colegii de atelaj sa se intrebe daca nu cumva locul sau este pe pluta disidentilor.