Punctul pe Y / miercuri 08 noiembrie 2006 Nr: 1843

Deconspirarea ca revelatie

Trebuie sa marturisesc ca pana la aparitia sa in direct si la o ora de varf pe ecranele patriei, dl Turcu, Liviu Turcu, mi-a trezit nu putina neincredere. Este vorba, la urma-urmelor, de neincrederea pe care o genereaza orice defector, orice persoana care trece dintr-o tabara in alta, mai ales atunci cand nu s-a numarat printre cei mai vitregiti sau mai oprimati. Iar dl Turcu nu s-a numarat printre acestia. Dimpotriva, a fost una dintre persoanele carora regimul le-a acordat incredere maxima si s-a slujit de el pentru a capacita, prin orice mijloace, fidelitatea celor pe care-i supraveghea. M-a pus, insa, pe ganduri, una dintre observatiile sale facuta in emisiunea de marti: eu, zicea dl Turcu, care am fugit peste hotare in '89, sunt un 'nenorocit de securist'. In schimb, colegii mei care au ramas si au trecut apoi cu arme si bagaje in structurile noilor guvernanti, sunt patrioti si oameni de nadejde ai noului regim. Si trebuie sa constati ca asa este. In timp ce, foarte probabil, dl Turcu si-a modificat psihologia si filosofia de viata, realizand - este de presupus - monstruozitatea sistemului pe care l-a servit, colegii sai si-au pastrat si modul de gandire si obiceiurile devenind insa stalpi de nadejde ai noii oranduiri si ai democratiei? E drept? Sigur ca nu este. Si aici intervine eterna disputa legata de 'tradare' si de obedienta: pe cine au tradat defectorii? Pe Ceausescu sau Romania? Omul sau sistemul? Sistemul sau tara? Pe aceasta confuzie multipla se bazeaza multe dintre teoriile si curentele care fac ca relatia noastra cu trecutul sa continue a fi marcata de confuzii si diversiuni. O a doua chestiune cu care dl Turcu m-a pus pe ganduri tine de imaginea pe care el ne-a oferit-o referitor la aria de cuprindere si la eficienta Securitatii. Lista sa este una exemplara si, spune dansul, a fost alcatuita in ideea de a ilustra toate variantele posibile in care se incadreaza mare parte a elitei politice postrevolutionare. O elita angajata, instruita si pregatita parca pentru a prelua stafeta si a o duce mai departe, sub alte insemne si sloganuri. Teoria sa - pe care mi-e greu sa o pun la indoiala - ca in majoritatea institutiilor care aveau legatura cu exteriorul, pana la 90 la suta din personal era inregimentat imi da fiori. Si ma face sa ma intreb, pe buna dreptate, cam care este procentul actual, din aceleasi structuri? Cat despre deconspirare, inclin sa cred ca in fruntea CNSAS-ului ar fi trebuit pus, daca nu dl Turcu, dar macar o persoana la fel de implicata si la fel de buna cunoscatoare, din interior, a modului in care functiona Securitatea. Pentru ca altminteri nu vom face altceva decat sa privim cu ingaduinta eforturile naive si sterile ale poetilor din colegiu care deconspira cu marfa clientului. Adica cu ce li se livreaza, din ce a mai ramas sau din ceea ce le mai poate fi livrat...