Punctul pe Y / vineri 27 octombrie 2006 Nr: 1836

Ani are mere

Organizarea si punerea in functiune a unei Agentii care sa monitorizeze declaratiile de avere ale demnitarilor si ale alesilor a fost promisa de catre precedenta guvernare oficialilor europeni inca din 2004. Ea urma sa intre in paine in prima parte a lui 2005. Cum insa alegerile au dat un nou curs evenimentelor, promisiunea a fost lasata in contul fostilor guvernanti, actualii avand lucruri mai importante de facut - precum impartirea beneficiilor guvernarii intre participantii la complicata coalitie realizata in pripa desemnarii de catre noul presedinte a Aliantei ca neasteptat castigator. Astfel incat perspectiva tot mai apropiata a admiterii Romaniei in randul celor care formeaza Uniunea Europeana ne-a prins aproape mereu cu pantalonii anticoruptiei in vine. Sub presiunea comunitara, Guvernul prin Ministerul Justitiei, a elaborat la repezeala, pe genunchii doamnei Macovei, un proiect de organizare si functionare, care a fost livrat Parlamentului cu somatia imperativa de a-l aproba de urgenta. Cum insa parlamentarii au si ei demnitatea lor, si nu se considera la remorca Executivului, au avut un car intreg de observatii pe care le-au expus in lungi sedinte de analiza: 'sictir'-ul traditional al doamnei Macovei, parlamentarii i-au raspuns cu la fel de traditionalul 'ba pe-al mamei dvs.', impanand si modificand proiectul pana la punctul in care ministerul era aproape sa nu-si mai recunoasca maternitatea acestuia. Gura mare a ministresei a dar de inteles opiniei publice ca parlamentarii n-au chef sa fie controlati si din acest motiv mutileaza legea dupa bunul plac. Parlamentarii, la randul lor, au incercat sa arate ca proiectul guvernamental era sumar, formal aproape, si nu avea alt scop decat sa bifeze in fuga o obligatie. Presiunile executive - conretizate printr-un memorabil comunicat al premierului care cerea sa adopte proiectul asa cum era, dar ii invita pe parlamentari sa-l dezbata cu responsabilitate, si care ar fi fost semnat cu mandrie de catre maestrul Branzovenescu - au impartit parlamentul in doua: de o parte Alianta portocalie, raspunzand unui imperativ de grup, iar de cealalta opozitia externa si cea interna. Tactica folosita de primii duce discutiile la proiect pana in preajma termenului de aprobare tacita a acestuia, iar zilele urmatoare ne vor arata cat de complexe sunt manevrele ambelor parti pentru a se trage spuza pe turla proprie.Ceea ce rezulta, insa, si intr-un caz si in altul - este o reglementare aproape la fel de formala, cu norme la fel de aproximative si cu o eficienta la fel de redusa ca si pana acum. In 'noua carte' a anticoruptiei acest proiect ramane la stadiul abecedarului in care se silabiseste traditional: ANI ARE MERE!