Punctul pe Y / sâmbătă 21 octombrie 2006 Nr: 1833

Centrifuga liberala

Partidul National Liberal pare condamnat sa-si repete, mereu, propriile greseli, neinvatandu-se niciodata nimic din acestea. Partid proteic, populat de un numar record de veleitari, el se multiplica hranindu-se din sine insusi, refacandu-si unitatea temporara prin devorarea propriilor progenituri. Liberalii au, probabil cea mai zbuciumata istorie contemporana. In timp ce principalul partid de stanga, cel social-democrat, a evoluat spre o unitate de monolit, dupa ce s-a debarasat de excrescentele democrata si aperista, ramanand unitar chiar si in pofida zbuciumurilor cauzate de neasteptata trecere in opozitie, in timp ce taranistii si-au consumat intregul destin istoric in mai putin de un deceniu, liberalii parcurg o cale aparte, descalificandu-se prin ei insisi. De la revenirea pe scena politica, datorita lui Campeanu si altor catorva veterani, care au mai reusit - sau au crezut ca au reusit - sa pastreze ceva din spiritul marelui partid interbelic, cladit pe mostenirea Bratienilor, nava penelista a plutit cel mai adesea in deriva, regasindu-si doar pentru scurte perioade busola. Doctrina sa, atractiva pentru zona intelectualitatii, a adunat in jurul lui Campeanu un mare numar de adepti, in faza de inceput. Eroziunea partidului a intervenit insa rapid, sub presiunea conflictului intre generatii. PNL a fost primul partid care s-a rupt, creandu-si aripi tinere si aripioare de diverse nuante. Fondatorul a fost matrasit la primul congres, de dupa esecul electoral din '92 si a fost nevoie de presiuni interne si internationale pentru ca fortele sale sa se regrupeze sub umbrela Conventiei Democratice unde fruntasii din '90 au trebuit sa accepte rolul umilitor de servanti ai taranistilor. Exercitiul puterii din intervalul 97-2000 a macinat putinele forte aruncate in lupta dura cu partenerii - orgoliosii taranisti si voracii democrati si doar decizia - contestata si contestabila - a presedintelui de atunci, Valeriu Stoica, a salvat formatiunea de la o brutala coborare sub pragul electoral. Stoica l-a 'zidit' pe Constantinescu in edificiul unui partid care avea de facut fata vicisitudinilor opozitiei. Tot Stoica este cel care a luat si o alta decizie, salvatoare: sa lase locul lui Stolojan, pentru a evita o noua disolutie. Cu un liberal vopsit de circumstanta, partidul nu numai ca s-a salvat, dar a si acces din nou la putere, gratie noii formule de 'conventie democratica', parafata cu Basescu. Ironic sau nu, cel caruia Tariceanu&Comp ii datoreaza onorurile si favorurile de acum, a fost dat si el afara din partid. Locul incepe sa fie tot mai stramt pentru puzderia de oportunisti grupati strategic in jurul celui care detine puterea de decizie. O putere care, insa, nu-i va folosi la nimic atunci cand partidul va intra din nou in centrifuga destinului sau istoric, inmultindu-se din nou prin aripi si aripioare, cele atat de familiare peisajului liberal.