Punctul pe Y / marți 17 octombrie 2006 Nr: 1831

'Banda celor cinci' si plaftorma de la Pitesti

Vanzolelile din viata noastra politica au dat nastere unui animal ciudat, cu cinci capete, zece picioare si o idee fixa. Cele cinci capete apartin unui actual consilier prezidential, bagat pana la gat in politica si fost presedinte de partid, functie pe care a obtinut-o printr-un soi de puci pasnic pe care l-a dat predecesorul sau, aflat in criza de autoritate si personalitate; fostul presedinte pucist, a carui principala fapta politica a fost lasarea in ofsaid a fostului presedinte Constantinescu, caruia i-a retras sprijinul liberal pentru realegere, fortandu-l sa se retraga; fostei purtatoare de geanta a fostului presedinte (retras la randul lui dintr-o competitie prezidentiala pe motive de sanatate) avansata in mod spectaculos la rangul de parlamentar; un parlamentar june belicos, a carui unica fapta memorabila ramane darea spre publicare a stenogramelor PSD in ultima campanie electorala; si un fost parlamentar, esuat in tentativa de a-si reinnoi mandatul prin plasarea sa pe primul loc neeligibil al listei. Ce i-a strans impreuna pe acestia cinci si i-a facut sa se catere pe o platforma de unde tipa ca din guri de sarpe? Nimic altceva decat persecutiile si torturile morale la care ar fi fost supusi de catre actualul presedinte al partidului, Calin Popescu Tariceanu pe nume, un cvasi-anonim in partid pe vremea cand unii dintre ei erau mari, si beneficiar neasteptat al accidentului suferit de Stolojan pe soseaua candidaturii prezidentiale. Unuia nu i s-a mai aratat respectul cuvenit unui 'fost', fiind ignorat pe motivul formal ca aflandu-se in solda unui presedinte, si democrat pe deasupra, n-ar prea mai avea nimic de spus in materie de probleme interne liberale; al doilea a fost si el si mai ignorat, toate ideile emise fiindu-i taxate ca elucubratii ale unui avocat fara clientela; cea de-a treia a fost dublu persecutata, sotul fiindu-i dat afara de la guvern, pentru ca se lua in gura cu sefii, iar ea fiind lipsita de sprijin politic pentru sefia de comisie pe care o detinea la parlament; al patrulea, suspendat pentru prea desele caraieli la adresa presedintelui, din cauza ca fusese lasat pe dinafara la functii; iar al cincilea, pentru ca nemaifiind bagat in seama a vrut sa se remarce intr-un fel si n-a avut la dispozitie decat calea frondei. Platforma lansata la Pitesti - era mai potrivit Ploiestiul lui Caragiale - are, cum spuneam, o singura idee, si aceea fixa: necesitatea luptei impotriva lui Tariceanu, cel care prin eliminarea lor duce de rapa partidul. In subsidiar, a mai aparut ideea unui 'pol al dreptei' care, nu se stie din ce motive, ar trebui sa se coaguleze taman in jurul lor, al celor cinci. Furtuna intr-un paharel cu apa, actiunea aceasta poate ca ar fi avut vreo sansa daca n-ar fi omorat-o in fasa tocmai seful liberalilor europeni, aflat ca din intamplare la Bucuresti tocmai cand se dadeau de ceasul mortii exclusii! In termeni fara echivoc, acesta a deplans actiunea considerand-o fara obiect, sub privirile jenat-multumite ale dictatorului Tariceanu. Una peste alta, aceasta actiune temerara ingroapa in ridicol nu doar pe protagonisi, ci o intreaga clasa politica preocupata parca doar de spalarea rufelor murdare in public, taman cu vreo doua trei luni inainte de marele pas.